București, Cluj și Timișoara sunt orașele în care piața de birouri este foarte animată, alimentată în primul rând de fluxul forței de muncă calificate academic, rerezentată de absolvenți ai universităților din aceste orașe. Sectoarele IT și tehnologie conduc piața forței demuncă, absorbind aproape în întregime absolvenții universităților tehnice, având în vedere că cererea din acest domeniu este mai mare decât disponibilitatea forței de muncă.

 

Chiriașii din zona de servicii BPO se orientează către absolvenții universităților de limbi străine, investind puternic în educația financiară cerută de aceste porturi, deoarece fidelitatea angajaților este o prioritate pe agenda departamentelro de resurse umane. Ca reacție, piața imobiliară, care trebuie să susțină aceste companii din domeniul serviciilor, este de asemenea în creștere. Cu toate acestea, chiar dacă  crește cererea, sistemul educațional nu este pregătit pentru a furniza numărul de absolvenți calificați solicitat de piață

 

Această situație ar putea duce în curând la lipsa forței de muncă calificate, care la rândul său ar putea genera o scădere a numărului de companii noi care intră pe piață, acest lucru afectând în mod clar piața imobiliară.

 

O nouă zonă de dezoltare de birouri din București este Orhideea. În acest an, patru mari dezvoltatori, între care o companie locală cu multă experiență, două austriece și una suedeză, au anunțat planuri pentru 176.000 mp în patru proiecte care vor fi livrate în următorii trei ani. Valoarea totală a dezvoltărilor este estimată la 250 milioane de euro.

 

Zona Floreasca – Barbu Vacarescu rămâne în topul preferințelor dezvoltatorilor de birouri, atrăgând aproximativ 400 de milioane de euro pentru aceeași perioadă.

 

Gradul de ocupare din segmentul industrial crește în noi regiuni din țară, dar zona de interes continuă să rămână concentrată în triungiul Pitești – București – Ploiești, cu toate că zona de vest, creată de linia imaginară dintre orașele  Timișoara și Oradea sau Brașov și Sibiu, apar pe harta noilor produse. Partea de est a țării, la fel de interesantă, rămâne inaccesibilă, în special din cauza lipsei infrastructurii de transport.

 

Segmentul industrial este destul de atrăgător, așa cum arată reprezentantul CBRE Romania, care a făcut o analiză interesantă a ultimilor cinci ani. În timpul crizei, cererea a fost mică, nu numai ca număr de tranzacții, dar și ca suprafețe implicate. Segmentul industrial este în prezent activ, cu o creștere organiză a pieței  din 2012, alimentată de servicii, comercianți, producători și operatori logistici. Volumul tranzacțiilor cumulează aproximativ 250.000 mp pe an în acest moment, cu 50% dintre tranzacții înregistrându-se în București.

 

Restul de 50% din tranzacții au loc în restul țării. CBRE Romania estimează că la sfârșitul lui 2015, suprafața totală închiriată din România va urca la 350.000 mp. Acesta pare să fie rezultatul a câțiva ani de muncă asiduă și nu o lovitură de moment. Dacă în 2008 durata unei tranzacții era de aproximativ patru luni, ultimii doi ani au arătat că proecesul de decizie al unui potențial chiriaș ar putea dura până la doi ani, pentru a hotărî unde și cât spațiu are nevoie să închirieze. Acest lucru subliniază faptul că principiile de afaceri au devenit mai sofisticate, în timp ce planificarea, anticiparea sau managementul sănătos au dus la un comportament matur.

 

În prezent, nordul Bucureștiului este ținta dezvoltărilor industriale speculative, pentru prima dată în ultimii opt ani și ca rezultat gradul de neocupare ar putea crește la 7-9%, de la cel din prezent, de 6%.

 

Piața de investiții va atinge un total estimat la 800 de milioane de euro, conform Colliers. În același timp, piața se va confrunta cu un val de produse mature, disponibile investitorilor. Acesta este motivul pentru care noi dezvoltatori din segmentul logistic și industrial intră pe piață, iar cei care care au stat în stand-by în ultimii cinci ani încep să-și dezvolte propriile proiecte selective de birouri. Este de luat în seamă și profilul dezvoltatorilor. Unii dintre aceștia construiesc cu planul de a vinde în 3 până la 5 ani și caută noi scheme de dezvoltare între timp, iar alții își păstrează în portofoliu proiectele nou dezvoltate. PeliFilip, casa de avocatură cu o înaltă expertiză în imobiliare, reprezentată de asemenea la conferință, a menționat o listă în lucru care cuprinde șapte tranzacții între 40 și 100 de milioane de euro fiecare. O știre încurajatoare a fost prezentată și de Colliers Romania, anunțând patru tranzacții peste 100 de milioane de euro în desfășurare.

Următorii doi ani vor pregăti piața pentru xamenul de maturitate, amânat de atâta timp, dând șansa jucătorilor din afara granițelor Europei Centrale și de Est de a considera România ca un teren productiv matur pentru plasamentele lor de fonduri. Este de asemenea o șansă pentru noua generație de profesioniști în imobiliare de a fi parte a unei noi epoci de tranzacții, o șansă pentru care cei mai în vârstă au așteptat mult timp.  (sursa: Nicoleta Radu, MRICS, Linkedin)