“Asistăm la schimbări majore în rândul ansamblurilor noi: peste 80% din clădirile expuse la târg au obţinut certificat energetic clasa A, altele chiar A++, şi din ce în ce mai multe clădiri noi sunt gândite pentru a fi prietenoase cu mediul, ba chiar încep să implementeze soluţii pentru obţinerea energiei proprii.”, a declarat într-un comunicat Vlad Vlăsceanu, directorul târgului imobiliar tIMOn, organizat în perioada 24-27 martie în Bucureşti.

 

 Unul dintre ansamblurile prezentate la târg este  Cherry Ville Odaii, un complex de 304 apartamente de 2, 3 si 4 camere, în blocuri de 2 etaje, plus unul retras, gradul de utilizare a terenului fiind de doar 25%. Dezvoltatorii complexului vor amenaja şi o livada de cireşi, având în plan să  planteze câte un pom pentru fiecare apartament. De asemenea, pentru a reduce costurile, blocurile vor avea un sistem de colectare a apei de ploaie.

 

O altă soluţie propusă la târg prevede folosirea materialelor de construcţie termoizolante şi a panourilor solare pentru încălzirea apei, ca în cazul proiectelor Vitan Residence şi Tineretului Park Residence, dezvoltate de RPF Development. De asemenea, pe acoperis a fost plantat gazon, care are rol termoizolant. În urma acestor măsuri, întreţinerea, pe timp de iarna este cu până la 40% mai redusă faţă de un bloc vechi.

 

Potrivit statisticilor RPF Development, pentru un apartament de două camere, de 83 de metri patrati, şi în condiţiile unor temperaturi de -20 de grade în exterior şi de 27 de grade de interior, factura la intreţinere este, în medie, 270 de lei/lună. În cazul construcţiilor vechi întreţinerea depăşeşte 400 de lei/lună.

 

O facilitate pe care dezvoltatorii de locuinţe au inclus-o în complexurile rezidenţiale o reprezintă staţiile de alimentare a maşinilor electrice, asa cum este cazul Laguna Residence.

 

De asemenea, EcoVillas este primul ansamblu rezidential de case pasive, cu pierderi de căldura aproape egale cu zero,  ce foloseşte ca sursa de incălzire energia geotermică, reducând astfel costurile de intretinere cu 90% fata de o casa standard, se mai arată în comunicat.

 

 “Cele mai multe clădiri de birouri din Bucureşi sunt verzi, iar angajaţii văd avantajele unei astfel de construcţii. Cumpărătorii de locuinţe sunt majoritatea angajaţi în clădirile de birouri verzi, iar aceştia vor să şi trăiască într-o casa verde. Dezvoltatorii de locuinţe sunt mult mai atenţi la nevoile pieţei din aceasta cauza in ultima vreme acestia au inceput sa construiasca locuinte care sa indeplineasca cerintele potentialilor cumparatori in materie de eficenta energetica si protectia mediului.”, a mai spus Vlad Vlăsceanu.   (sursa: zf.ro)