"În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile anterioare, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

 

Cele mai mari scăderi, cuprinse între 9,5% şi 10%, au fost consemnate în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, sau - între 4% şi 5% - în extracţia minereurilor metalifere, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

 

Creşterile s-au datorat acordării de prime ocazionale, inclusiv prime anuale sau pentru performanţe, sume din profitul net şi din alte fonduri ori realizărilor de producţii şi încasărilor mai mari.

 

Cea mai semnificativă creştere a fost realizată de producătorii de ţigări, care au majorat câştigurile angajaţilor cu 39,9%. Indicatorii au crescut, de asemenea, în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), între 10% şi 20%, precum şi în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, între 4,5% şi 8,5%.

 

"În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-1,6%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,3%). În administraţia publică câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere (0,2%) faţă de luna ianuarie 2015", menţionează INS.

 

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%. (sursa: mediafax.ro)