În ultimele trei luni ale anului trecut, s-au tranzacţionat spaţii de birouri noi, care totalizează 41.725 mp şi s-au reînnoit contracte de închiriere care cumulează o suprafaţă aproape egală, de 42.252 mp. 

În trimestrul IV s-au dau în folosinţă patru clădiri de birouri cu spaţii de clasă A, cu o suprafaţă totală de 91.900 mp. 

Una din aceste clădiri premium se află în zona ultracentrală: Dacia One, cu o suprafaţă totală de 15.000 mp, iar cealaltă cladire Miro Offices se afla in zona de nord având o suprafaţă închiriabila de 22.900 mp. 

Proiectul Dacia One este închiriat 100%, încă de la deschidere, iar Miro mai are disponibile doar circa 4.000 mp (mai puţin de 20% din totalul spaţiilor). 

Tot la sfârşitul anului s-au livrat şi două clădiri în zona de centru-vest: prima fază din proiectul One Cotroceni Park din apropierea staţiei de metrou Răzoare, cu spaţii care au o suprafaţă de 46.000 mp şi un proiect de mai mici dimensiuni, Politehnica Tower, de 8.000 mp. 

Cu aceste clădiri noii, stocul modern de spaţii de birouri se ridică astfel la o suprafaţă totală de 3.947.000 mp, la începutul acestui an, potrivit monitorizării Fortim T.A, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate. 

Gradul de neocupare a crescut uşor în ultimul trimestru din 2021, la 12,68% (de la 12,41% cât a fost în trimestrul trei din 2021).