“Asteptarea noastra este ca in maximum doua luni sa semnam memorandumul cu FEI si, dupa aceea, pana la sfarsitul anului sa vedem macar expresiile de interes daca nu chiar si o decizie preliminara in ceea ce priveste constituirea acestor fonduri”, a declarat Dragos Pislaru, consilier de stat pe probleme economice in cadrul Cancelariei Primului-Ministru, prezent la cea de a cincea editie a evenimentului Romanian Business Leaders Summit.

 

Plafonul de 40 de milioane de euro este pentru proiecte pe Programul Operational de Competitivitate, iar cel de 60 de milioane de euro pe Programul Operational Regional, a mai explicat reprezentantul Guvernului.

 

Pentru proiectele din cadrul POC firmele vor putea obtine finantari de de tip pre-seed de pana la 50.000 de euro si o a doua runda de finantare, de tip seed, de la 250.000 de euro pana la 500.000 de euro.

 

O parte din bugetele acestor fonduri vor fi asigurati de mediul privat. “Pentru fondurile de tip pre-seed 1 euro la 9 euro (minimum 10%) vor fi bani de la fonduri de investitii private, iar la partea de fond de capital de risc minim 30% vor fi bani de la investitori privati, adica 3 euro la 7 euro”, a mai declarat Dragos Pislaru.

 

“Discutam de sume importante, spre exemplu, pentru fondul de 60 de milioane sa dai 30%din privat presupune un efort financiar mare, dar pentru selectarea investitorilor privati vom organiza licitatii. Vom avea ceea ce se numeste 'expresii de interes' din partea unor manageri de astfel de fonduri private care vor veni fie din strainatate, fie din capital autohton – prin coalizarea invesitorilor”, a mai adaugat consilierul de stat.

 

Administrearea fondurilor va fi facuta de Fondul European de Investitii si de investitorii privati.

 

“Statul nu mai are aroganta de a sustine ca el stie mai bine ce ii trebuie investitorului privat. De aceea aceste instrumente financiare sunt critice pentru ca ele imping niste resurse publice catre investitii in tehnologie si antreprenoriat”, mai spune Dragos Pislaru. (sursa: startupcafe.ro)