Potrivit unui studiu efectuat pentru Immpuls de GfK România, angajații sustin că următorii factori sunt importanti sau foarte importanti privitor la mediul in care lucreaza: aer conditionat (95 %), lumina (94 %), intimitate și izolație fonică (88 %) și mobilier ergonomic (88 %). Nu numai ca aceste aspecte sunt considerate importante, dar tot ele sunt si cele care nesesita anumite imbunatatiri, dupa cum a reiesit din intrebarile ulterioare.

Aceste cifre corespund cu cele ale altor cercetări care arată că fluctuatiile de personal ar putea fi îmbunătățite cu până la 14 % după o renovare inteligenta  a biroului.

 

Tudor Popp
Managing Partner, IMMPULS

 

De asemenea, nivelul de productivitate în rândul personalului care se simte confortabil sau inconfortabil poate fluctua considerabil (până la 25 %), în corelație cu gradul de satisfacție.

Transformarea mediului de lucru necesită investiții, o analiza tehnică și o mulțime de efort. De aceea, companiile trebuie să analizeze cu atenție motivele pentru astfel de modificări, obiectivele lor pe termen lung și momentul potrivit. Iată câtiva factori cu impact relevant asupra angajaților.

 

Calitatea aerului

Productivitatea poate fi crescută cu până la 20 % prin îmbunătățirea calității aerului, raportul cost – beneficiu legat de aceste îmbunătățiri fiind de 1:10.

Există multe surse posibile de poluare a aerului din interior, care pot, individual sau în combinație, sa afecteze în mod direct sănătatea și productivitatea angajatilor,ducand la pierderi de profit notabile pentru companiile care ignoră aceste probleme. Da fapt,  aerul din interior poate fi de până la 50 de ori mai poluat decât cel din exterior. Cele mai frecvente surse de poluare a aerului din interior includ fumul de tigară, mucegaiul, unele materiale de construcție și mobilier, agenții de curățare, copiatoarele și pesticidele.

Pentru a îmbunătăți calitatea aerului exista multe variante, incepand din faza de proiectare și continuând cu construcția și întreținerea cladirii. Pentru clădirile existente, cea mai eficienta metoda este creșterea volumului de aer proaspăt și/sau reducerea densitatii ocupantilor. Opt studii efectuate la nivel mondial au raportat scaderi semnificative (între 23% și 76%) în apariția de boli respiratorii acute, în clădirile in care ventilatia a fost imbunatatita.

 

Calitatea luminii

Îmbunătățirea luminii naturale poate crește productivitatea cu până la 5 % -15%. Iluminatul natural a contribuit la reducerea cu 15% a absenteismului la locul de muncă. De asemenea, proiectarea sistemelor de iluminare a dus la o diminuare cu 27 % a incidenței durerilor de cap.

Nici prea mult, dar nici prea puțin. Atât abundența de lumina naturala cat și lipsa ei ar putea fi un factor perturbator pentru angajați. Deși acest lucru ar trebui să fie luat în considerare inca de laprimele etape ale unui proiect, sistemul de iluminat poate fi îmbunătățit si pe parcurs. Solutia pentru o iluminare naturală adecvată depinde de poziția construcției și de condițiile geografice climatice care determină cât de multa lumina naturala este disponibila și pentru ce durata pe parcursul zilei. Acest aspect ar putea fi abordat prin reproiectarea integrala a suprafetei de sticlă a fațadei sau cu soluții mai simple, cum ar fi jaluzele integrate sau montate in exterior pentru obtinerea unui grad adecvat de transmitere a luminii. Cât de multa lumina naturala ajunge in final pana la angajați depinde desigur si de compartimentarea spațiului și de distributia personalului.

 

Reducerea zgomotului

Reducerea zgomotului poate imbunatati productivitatea cu până la 27% pentru sarcini complexe și 38% pentru sarcini simple.

Zgomotul de afara sau din interior? Ferestrele permit patrundereacea mai mare a zgomotului din exterior. Dar exista si soluții de control al sunetului/ fonoizolante: înlocuirea fereastrelor cu panouri de sticla dubla sau tripla poate oferi o reducere a zgomotului de 50% pana la 90%. In interior, sistemele vechi sau inadecvate de ventilație pot face zgomote exasperante – din cauza unor materiale de calitate proasta sau a unor soluții tehnice nepotrivite de proiectare sau executie. 

Când birourile nu pot fi impartite in spații private și izolate fonic, zgomotul de fond ar putea fi redus prin folosirea unor compartimentari cu peretii suficient de înalti și grosi. Daca spatiul nu are deloc compartimentari si avem o cameră deschisa, zgomotul se poate amplifica. In acest caz, recomandam folosirea unor materiale fonoabsorbante in zonele critice, reducând astfel reflexia sunetului.

Deși există multe aspecte care trebuie luate în considerare atunci când vorbim despre creșterea productivității angajaților, impactul mediului de lucru cu siguranță nu poate fi ignorat . Cine își poate permite sa ignore un potential de crestere?