Filtru birouri

Chirie (€/m2/lună)

-

Spațiu de birouri (m2)

-

Cost staţie de lucru (db)

-

Număr staţii de lucru

Ştiri din piaţa de birouri

Indicatorul de încredere macroeconomică a crescut, în septembrie, pe seama condițiilor curente

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 64,9 puncte, în luna septembrie 2015, în creștere cu 2 puncte față de luna anterioară, potrivit unui comunicat al CFA România, remis AGERPRES.

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a crescut cu 250% în primul semestru

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat cea mai dinamică evoluţie în rândul celor 11 ţări din regiunea Europei Centrale şi de Sud-est (CSE), cu o creştere de 250% a valorii totale estimate a tranzacţiilor, de la 600 milioane de dolari în primul semestru 2014, la 2,1 miliarde de dolari în primele şase luni ale acestui an.

Portland Trust împrumută 77,1 mil. euro de la BCR pentru prima etapă din Oregon Park

Acţionarii companiei Portland Trust, fondată şi condusă de omul de afaceri britanic Robert Neale, au decis să împrumute 77,1 mil. euro de la BCR pentru construcţia primelor două clădiri de birouri din cadrul proiectului Oregon Park, aflat în dezvoltare pe fosta platformă industrială Pipera, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Immofinanz a închiriat o treime din prima etapă a proiectului logistic LOG.IQ din Mogoșoaia

Immofinanz, unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din România, a închiriat aproape o treime din spațiul primei etape a proiectului logistic LOG.IQ București, aflat în construcție în Mogoșoaia.

Doua noi tronsoane de metrou vor fi finalizate la sfârşitul lui 2016

Lucrările la tronsoanele de metrou Râul Doamnei - Eroilor, din cadrul magistralei 5, şi Parc Bazilescu - Străuleşti, din magistrala 4, vor fi finalizate la sfârşitul anului viitor, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Metrorex, Cătălin Homor.

Lidl a ajuns la o reţea de 189 de magazine

Lidl va inaugura un nou magazin, la Floreşti în judeţul Cluj, reţeaua sa din România ajungând astfel la 189 de magazine.

Proiectul rezidenţial de pe terenul fostei fabrici Turbomecanica face primii paşi

Proiectul rezidenţial Rotar Park Residence, dezvoltat de familia Eskiocak din Turcia pe o parte din fosta platformă industrială Turbomecanica din vestul Capitalei, a făcut primii paşi, după ce lucrările de construcţie au început.

Banca Transilvania a închiriat un spaţiu de 2.000 mp în apropierea sediului din Băneasa

Banca Transilvania, plasată pe locul trei în sistemul bancar, a închiriat un spaţiu de 2.000 de metri pătrăţi în apropierea sediului existent din zona Aeroportului Băneasa care are o suprafaţă de 5.500 de metri pătraţi, pentru consolidarea operaţiunilor având în vedere creşterea numărului de angajaţi după finalizarea procesului de integrare a Volksbank.