Ritmul anual de creştere a încetinit la 14,2%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna septembrie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.898 lei, cu 0,8% mai mare decât în luna august 2016. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2094 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 18 lei (+0,9%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5737 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1265 lei). 

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,9%. Evoluţia din septembrie 2016 comparativ cu august 2016 În luna septembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2016. 

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s‐au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost: cu 20,6% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 11,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 4,5% şi 7,0% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea băuturilor. 

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), dar şi de nerealizarea producţiei. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost: cu 12,4% în extracţia cărbune lui superior şi inferior şi între 5,0% şi 10,0% în extracţia minereurilor metalifere, tranzacţii imobiliare, industria metalurgică, telecomunicaţii. (sursa: adevarul.ro)