Potrivit RICS, în prezent susținerea politică și financiară acordată inițiativelor verzi și responsabilității sociale a întreprinderilor este în creștere la nivel global, iar în ceea ce privește industria imobiliară aceasta a dus la o listă lungă de beneficii și motivații pentru ocupanți, proprietari și investitori pentru realizarea și îmbunătățirea sustenabilității clădirilor.

Inspectorii acreditați sunt avizați pentru a consilia clienții în aceste privințe, în special în ceea ce privește potențialul investițional al clădirilor sustenabile, strategii adecvate și abordări care să conducă la niveluri înalte de performanță, precum beneficiile esențiale ale unui design sustenabil în crearea unui management eficient și livrarea proiectelor care să îndeplinească acest standard.

Membrii RICS sunt sfătuiți să urmeze lista de măsuri și bune practici menționate în acest ghid, întrucât aceste recomandări întrunesc un înalt standard de competență profesională.

Zsolt Toth, External Affairs & EU Liaison Manager pentru RICS Europe, a afirmat: “PE fondul creșterii numărului de membri ai RICS implicați în sustenabilitatea construcției, retehnologizării și operării clădirilor din întreaga lume, publicarea acestui ghid răspunde atât nevoilor legale și de piață, stabilind abordări standardizate în ceea ce privește sustenabilitatea în procesul și practica modernizărilor.

 Gestionarea mai eficientă a resurselor și bugetelor ecologice reprezintă o mare oportunitate pentru RICS și pentru afacerile operând în sectorul construcțiilor. Acest lucru devine în mod special relevant având în vedere că guvernanții implementează reglementări de mediu din ce în ce mai stricte și mai cuprinzătoare, ilustrate de către comunicările apropiate ale UE în ceea ce privește clădirile sustenabile.

RICS are roluri clare în educație, dezvoltare, influență și leadership în acest domeniu și cu aceste standarde dorim să furnizăm profesioniștilor o foaie de parcurs concretă pentru integrarea sustenabilității în clădirile existente.”

 

Ghidul asigură recomandări care includ indicații despre potențialele costuri care sunt extrem de utile în conturarea strategiilor de renovare. Mai mult, multe dintre elementele de proiectare abordate de ghid asigură un nivel de sfaturi practice bazat pe îmbunătățiri concrete și nu pe un model energetic teoretic . (sursa: europaproperty.com)