"După o experienţă de 15 ani pe piaţa imobiliară din Cluj-Napoca am observat principalele schimbări prin care a trecut piaţa imobiliară locală şi, putem spune că 2016 este un an promiţător în care estimăm că toate tranzacţiile, fie ca sunt vânzări - achiziţii sau închirieri, pe orice segment, vor ajunge la o valoare totală de peste un miliard de euro", a declarat Ramona Cuc, broker – owner RE/MAX Grup de Lux.

 

Potrivit afirmaţiilor sale, anul acesta aproximativ 75% din totalul tranzacţiilor de pe piaţa clujeană vor implica proprietăţi rezidenţiale, restul de 25% fiind împărţite între proprietăţile de tip office, comercial sau industrial.

 

"În acest moment, preţul mediu pe segmentul rezidenţial ajunge la 1.200 euro, cel mai mare din ţară, cu vârfuri care depăşesc uşor 1.500 euro/mp", a mai spus Ramona Cuc, afirmând că pe acest segment preţurile au crescut cu aproximativ 12% în ultimul an şi, în acelaşi timp, au fost livrate multe unităţi locative noi în Cluj-Napoca, dar şi în Floreşti.

 

Grup de Lux, un business pornit în urmă cu 20 de ani şi afiliat apoi reţelei RE/MAX, a raportat în 2015 o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 mil. lei.

 

Cea mai mare tranzacţie din istoria biroului RE/MAX Grup de Luxa fost cu un imobil istoric în Cluj-Napoca, contractat la 10 milioane de euro şi tranzacţionat între două societăţi comerciale.

 

Printre tranzacţiile importante ale biroului se numără şi câteva clădiri istorice de referinţă ale Clujului – Hotel Continental, Policlinica Studenţească, Căminul Conservatorului sau Vila Tatar. (sursa: zf.ro)