Rezultatele operaționale din România s-au ridicat la 30,3 milioane de euro, comparativ cu 23 milioane de euro în intervalul similar al anului anterior fiscal, iar profitul operațional (EBIT) a fost de 42,6 milioane de euro.

 

Proprietățile din țară ale Immofinanz reprezintă 15,6% din portofoliul companiei, evaluat la peste 5,8 miliarde de euro, România fiind a treia piață ca prezență după Rusia (25,4% din portofoliu) și Austria (19%).

 

Grupul deține în România 73 de proprietăți (17 investiții finalizate, 11 în curs de dezvoltare și 45 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 907,7 milioane de euro (647,8 milioane de euro - investițiile finalizate, 30,2 milioane de euro - proiecte în curs de dezvoltare și 229,6 milioane de euro - proiecte în curs de analiză).

 

Portofoliul curent de investiții este constituit din opt clădiri de birouri, evaluate la 332,5 milioane de euro (14,1% din întregul portofoliu de clădiri de birouri), cu o suprafață închiriabilă de 187.450 metri pătrați, ocupată în proporție de 82,3%, și patru proprietăți în zona de retail, evaluate la 304,9 milioane de euro (13% din întregul portofoliu de retail), cu o suprafață închiriabilă de 147.800 metri pătrați, ocupată 94,7%.

 

Clădirile de birouri au generat venituri din chirii de 14,3 milioane de euro, față de 14,1 milioane de euro în anul financiar anterior, iar centrele comerciale de 17,2 milioane de euro, în creștere de la 15,4 milioane de euro.

 

Printre cele mai importante proiecte deținute de Immofinanz în România se numără clădirile de birouri Victoria Park, S Park și Iride și centrele comerciale Euromall Pitești, Gold Plaza Baia Mare, Maritimo Shopping Center din Constanța. De asemenea, Immofinanz are în dezvoltare două proiecte în București, Iride Metroffice, investiție de 35 de milioane de euro, și un parc logistic în Mogoșoaia, de 60 de milioane de euro.

 

Grupul a vândut portofoliul de spații logistice, evaluat la 550 de milioane de euro, inclusiv cele din România, companiei Logicor, divizia dedicată segmentului de logistică a fondului american de investiții Blackstone.

 

În România, Immofinanz a vândut trei parcuri finalizate (Ploiești, Pantelimon și Timișoara), evaluate în cel mai recent raport financiar al companiei la 24,2 milioane de euro, dar și alte două proiecte în dezvoltare în Mogoșoaia și Ploiești și două în construcție în România.

 

Immofinanz este activ în Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia și Rusia. (sursa: profit.ro)