Pe lista viitorilor chiriaşi ai proiectului de 45.000 mp se mai află grupurile Inditex şi Kenvelo, Flanco sau Decimas, în timp ce Auchan va opera hipermarketul din cadrul viitorului mall.
„În luna decembrie a acestui an vom putea livra către marii operatori circa jumătate din spaţiul Coresi, urmând ca în a doua jumătate a lunii ianuarie să finalizăm acest proces“, afirmă Tatian Diaconu, director general al Immochan România.
Deoarece spaţiile de dimensiuni medii au fost deja închiriate, Immochan ia în calcul demararea celei de-a doua etape a proiectului. Prima fază de dezvoltare a proiectului Coresi implică o investiţie de 60 mil. euro, iar lucrările pe şantier au fost împărţite între firmele de construcţii Bog’Art şi Conarg. (sursa: zf.ro)