Intenţia a fost anunţată de preşedintele companiei Dedeman, Dragoş Pavăl, în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă.

 

Reprezentantul Dedeman a declarat că Republica Moldova va deveni prima destinaţie pentru extinderea companiei sale în afara României. Ulterior va fi deschisă o unitate comercială şi la Bălţi, potrivit unui comunicat difuzat de Guvern.

 

'Gândul de a investi în Republica Moldova îl am din anul 2007. Tot de atunci vizitez periodic Chişinăul pentru a analiza evoluţia lucrurilor de aici. Deschiderea magazinelor noastre va permite şi dezvoltarea industriilor locale, care vor furniza produsele lor lanţului de retail de materiale de construcţii şi pentru amenajări interioare', a precizat Dragoş Pavăl.

 

'Această investiţie înseamnă locuri de muncă, investiţii în domenii adiacente, o varietate mai mare a materialelor de construcţie. Este o noutate bună, iar eu, împreună cu echipa de investiţie a Guvernului, voi face tot posibilul de a îmbunătăţi mediul de afaceri şi aştept invitaţia la deschiderea primului magazin', a declarat Iurie Leancă.

De asemenea, el a menţionat că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, la 27 iunie, reprezintă un semnal pozitiv pentru potenţialii investitori care vor să-şi extindă afacerile în Republica Moldova.

 

Dedeman este cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, unde sunt angajate peste 7.000 de persoane. Întreprinderea a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 606 milioane de euro.

 

 Aflat într-o vizită la Chişinău, la 21 februarie, premierul Victor Ponta a anunţat că statul român va garanta în proporţie de 80% investiţiile româneşti în Republica Moldova.

 

 'Pot să anunţ o iniţiativă nouă, pe care am lansat-o astăzi: aceea de a garanta de către statul român investiţiile firmelor româneşti în Republica Moldova la o valoare de 80% din aceste investiţii, un plafon care se poate extinde până la un miliard de lei în acest an', a spus Ponta atunci, în cadrul unei conferinţe comune cu omologul său moldovean, Iurie Leancă. (sursa: money.ro)