Creșterea economiei României și turbulențe politice din Europan i-a determinat pe mulți investirori să-și îndrepte anteția către proiectele comerciale din România, scrie News.ro.

“Investițiile străine în România au continuat să accelereze în 2016. În primele nouă luni ale anului, acestea au crescut cu 25%, fiind impulsionate atât de ritmul de creștere al economiei cât și de relativa stabilitate a mediului politic”, a declarat pentru News.ro, coordonatorul departamentului de research al Colliers International, Mihai Pătrulescu.

El a mai spus că riscurile din piețele financiare au fost subliniate recent de alegerile din SUA,de  Brexit și de turbulențele politice din Europa.

“Investitorii vor trebui să se acomodeze cu un nivel de nesiguranță foarte ridicat, ceea ce va duce la o volatilitate ridicata atât pentru acțiuni, cât și pentru obligațiuni”, a completat Pătrulescu.

În opinia analistului Colliers, economia emergentă a României poate să capitalizeze pe nesiguranța din piețele externe, atât timp cât în România sunt continuate reformele structurale precum lupta anticorupție.

“Mai mult decât atât, raportul dintre randamentul investițiilor imobiliare și riscul asociat devine foarte atrăgător pentru investitori, având în vedere volatilitatea din piețele financiare”, a adăugat Pătrulescu.

În ceea ce privește evoluția investițiilor din sectorul imobiliar, directorul departamentului Capital Markets din cadrul JLL, Silviana Badea, susține că investitorii se uită cu precădere către retail și birouri și la rate de recuperare a investiției de 11-13%.

“La nivel de tranzacții cu proiecte comerciale (birouri, spații industriale și logistice și proiecte de retail) anul acesta ne așteptăm la un volum de 600 – 700 milioane de euro, comparativ cu 2015. Cifrele la nivelul primelor nouă luni ale anului sunt încurajatoare având în vedere că valoarea tranzacțiilor s-a situat la aproximativ 425 milioane de euro”, a declarat pentru News.ro directorul departamentului Capital Markets din cadrul Jones Lang LaSalle (JLL).

Acesta a mai spus că, în 2016, creșterea economică și a consumului au susținut cererea de spații noi care la rândul ei generează veniturile din chirii, făcând astfel atractive pentru investitori produsele de pe piața locală.

Totodată, directorul general al subsidiarei Colliers International în România, Ilinca Păun, susține că proiectele de birouri rămân foarte atractive pentru investitorii străini pe măsură ce România atrage tot mai mult interes din partea industriei de outsourcing și, în special, IT.

“De asemenea, apetitul investitorilor pentru acest sector este în continuă creștere, fiind impulsionat de creșterea economică rapidă”, a completat Păun.

În viziunea șefului Colliers, sectorul spațiilor industriale și de producție are un potențial ridicat.

“Livrările segmentelor de autostradă prognozate pentru 2016 pot impulsiona această piață, dar este nevoie de închiderea Coridorului 4 pentru a valorifica tot potențialul României”, a conchis Păun.

În ceea ce privește investițiile directe făcute de companiile străine în România, acestea au ajuns la o valoare de 3,143 miliarde euro în primele nouă luni din acest an, potrivit datelor publicate la jumătatea lunii noiembrie de Banca Națională a României (BNR).

În primele nouă luni ale anului trecut, investițiile străine au fost de 2,826 miliarde euro, potrivit calculelor News.ro, pe baza seriilor revizuite ale BNR. (sursa: profit.ro)