Filtru birouri

Chirie (€/m2/lună)

-

Spațiu de birouri (m2)

-

Cost staţie de lucru (db)

-

Număr staţii de lucru

Articole

Ovidiu Șandor a dat pe mâna Premier Estate vânzarea apartamentelor din proiectul de 130 milioane euro din Timișoara

Mulberry Development, compania condusă de antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, a încheiat un parteneriat strategic cu Premier Estate Management pentru servicii de consultanță încă din faza de proiect, dar și pentru înființarea și coordonarea unei echipe locale responsabilă de vânzarea apartamentelor din cadrul ansamblului imobiliar mixt dezvoltat în vecinătatea centrului Timișoarei.

Clinicile private merg după corporatişti la parterul clădirilor de birouri

Jucătorii de pe piaţa serviciilor medicale pri­va­te, estimată la 600 de milioane de euro anual, se uită din ce în ce mai atent la orice proiect de birouri pentru a-şi extinde aria de aco­perire, mai ales atunci când prin­tre chiriaşii noului proiect se află şi companii care le sunt cli­enţi.

Raiffeisen Bank va finanța cu construirea a unui complex comercial în Sectorul 1, cu piață, birouri și grădiniță

Raiffeisen Bank va acorda Administrației Piețelor Sector 1 un credit de 56,2 milioane de lei pe o perioadă de 10 ani pentru finanțarea lucrărilor de construire a complexului comercial multifuncțional Piața Agroalimentară Mureș din Capitală.

Analiză Keysfin: Piața construcțiilor se îndreaptă spre criză

Piaţa construcţiilor din România se îndreaptă cu paşi repezi către o criză similară cu cea din 2011-2013, dacă băncile vor continua să limiteze accesul românilor la credite, avertizează analiştii de la KeysFin, într-un studiu privind situaţia de pe piaţa de profil din România.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu aproape 12%

Numărul societăţilor cu capital străin nou înfiinţate în primele şapte luni din 2016 a scăzut cu 11,97%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 3.131 societăţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

BNR primește trei oferte pentru construirea unei clădiri în Târgu-Jiu care va adăposti un centru de date

Banca Națională a României (BNR) primit trei oferte pentru construirea unei clădiri de birouri în orașul Târgu-Jiu, care să fie folosită și ca centru de date, contract estimat la 15,5 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 2 ani.

Ritmul de creştere a economiei naționale a rămas de 6% și în semestrul al doilea

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în urcare, vineri, valoarea produsului intern brut (PIB) pentru trimestrul al doilea din acest an faţă de datele preliminare publicate în urmă cu o lună, însă a menţinut ritmul de creştere la nivelul indicat anterior, de 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Affidea România investeşte 1,8 milioane de euro într-un centru medical in Timisoara

Affidea România, operatorul de servicii medicale private, specializat în imagistică, se extinde la nivel naţional prin deschiderea la Timişoara a unui centru de diagnostic oncologic PET/CT (procedeu de scanare, localizare şi diagnosticare precoce a afecţiunilor oncologice), în urma unei investiţii de 1,8 milioane de euro, ajungând astfel la 17 centre în toată ţara.