Având premisele unui proiect mixt cu facilități tehnice specifice clasei A, cu o ofertă atractivă de servicii, constând în locații precum Biutiful Downtonwn și Food Carnivale Market, dar și prin poziția sa în apropierea centrului Capitalei, Timpuri Noi Square devine un nou pol de IT din București, acomodând peste 5.000 de specialiști IT, ingineri și experți în domenii cheie, la grad de ocupare de 100%.


Bolt, anterior Taxify, principala platformă europeană de transport la cerere, a închiriat peste 1.200 mp de birouri în complexul de birouri din Timpuri Noi Square, dezvoltat de Vastint România. Tranzacția de leasing a fost intermediată de Daniela Popescu, Associate Director, și Alexandru Orzea, Senior Associate Office Agency în cadrul Colliers International.


„În ultimii ani vedem tot mai des investiții majore în start-up-uri care se concretizează printr-o creștere accelerată a businessului, ceea ce se transpune aproape inevitabil într-o extindere a echipei și a nevoilor de spațiu. Componenta de real estate este cu atât mai importantă pentru o companie aflată la prima relocare, mai ales în paradigma actuală în care biroul a devenit un instrument de employer branding, cu impact direct în recrutarea și retenția de talente. Proiectul dezvoltat de Vastint se află într-un nou pol de birouri, cu acces facil în orice moment al zilei și cu o vizibilitate excelentă, iar timpul pe care echipa Bolt l-a petrecut aici confirmă faptul că Timpuri Noi Square este cea mai bună alegere pentru necesitățile companiei”, a declarat Daniela Popescu, Associate Director Office Agency în cadrul Colliers.


“Echipa din România este în continuă creștere. În mod firesc, am avut nevoie de un spațiu generos care să poată găzdui întreaga echipă și care să fie mai vizibil, pentru a facilita comunicarea cu partenerii noștri. Am căutat un proiect vizionar, la fel ca Bolt. Împreună cu echipa Colliers, am identificat Timpuri Noi Square drept cea mai potrivită <casă> pentru Bolt”, Andreea Magraon, Marketing Manager Bolt. (sursa: Colliers)