„O parte dintre măsurile de siguranță anunțate au fost implementate în cadrul birourilor RE/MAX pe toată durata pandemiei, având la bază strategia de oferi clienților servicii de înaltă calitate chiar și în condițiile distanțării sociale. Vrem să subliniem, însă, că și după relaxarea măsurilor de distanțare vom continua să aplicăm toate normele necesare pentru protecția agenților și clienților și vom impune, totodată, noi măsuri adaptate contextului ”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

În acest sens, principala prioritate a agentului va fi siguranța proprietății clientului. Astfel, pentru a reduce interacțiunile cu mai multe persoane deodată, doar cumpărătorul va avea voie să vadă locuința, fără familia extinsă, copii sau prieteni. Cu toate acestea, dacă nu sunt permise vizionările de către proprietar sau cumpărătorul nu se simte confortabil să vizioneze locuința în această perioadă, agentul RE/MAX va apela la cele mai noi tehnologii digitale pentru intermedia tranzacția, o metodă tot mai des utilizată în ultima perioadă.

Astfel, fotografiile la 360 de grade, videoclipurile sau tururile virtuale, ce reprezintă deja o constantă în munca agenților, le vor oferi clienților mai mult confort, dar și o privire aprofundată asupra proprietății de care sunt interesați. Potrivit reprezentanților RE/MAX, clienții sunt receptivi la acest nou mod de lucru și sunt de părere că modul de colaborare chiar se va schimba în acest sens, în scopul reducerii timpului pierdut în trafic pentru a vizita proprietățile.

Pe de altă parte, agenții vor continua să respecte măsurile standard în interacțiunea directă cu clientul și vor purta de fiecare dată măști, mănuși și echipament de protecție pentru încălțăminte pentru a minimiza riscurile și răspândirea virusului.

Nevoia de servicii de consultanță va crește

În pofida contextului actual, caracterizat de o dificultate crescută a procesului de vânzare a unei proprietăți, reprezentanții RE/MAX consideră că nevoia de servicii calitative de consultanță imobiliară va fi tot mai mare.

Astfel, pentru a avea succes, business-urile din domeniu trebuie să se axeze și mai mult pe trei piloni vitali dezvoltării – brand puternic, pentru a fi recognoscibili în piață și a primi încrederea clienților, rețea, pentru a colabora eficient în tranzacții și suport, respectiv pachete de training și instrumente eficiente de lucru pentru agenții imobiliari.

„Ne așteptăm ca unele dintre agențiile din piață să considere conversia la o rețea de agenții ca o oportunitate de consolidare a afacerilor lor”, adaugă Răzvan Cuc. (sursa: RE/MAX România)