Alegerea de către Docaposte a unui birou în clădirea River Plaza a fost făcută luând în considerare toate aspectele unui birou flexibil, funcțional și estetic, care oferă siguranță și costuri eficiente. Din această perspectivă, lucrul într-un astfel de birou aduce beneficii semnificative angajaților din toate domeniile de activitate și le îmbunătățește starea de bine.
"Am decis în 2022 să închiriem un spațiu de birouri în River Plaza, o clădire ecologică, certificată Breeam In Use nivel Very Good. Această decizie, care s-a dovedit a fi oportuna, a fost dictată de alegerea unei locații optime în centrul Bucureștiului, de ușurința implementării obligațiilor noastre de securitate, precum și de o infrastructură consistentă a clădirii, cu două parcări, subterana și exterioara, stații de încărcare pentru mașini electrice, un restaurant și un salon de înfrumusețare la parter, o parcare pentru biciclete, etc., fără a uita de serviciile de care beneficiază întreaga echipă Docaposte", menționează domnul Jean Hubert Rochefort, COO Engineering în cadrul grupului Docaposte.
"River Plaza a atras atenția mai multor potențiali chiriași prin standardele pe care le oferă, parteneriatul cu Docaposte fiind o confirmare a acestui lucru. În colaborare cu Docaposte, dorim să fim un partener important care să sprijine evoluția acestuia pentru a-și atinge obiectivele de jucător european cheie în domeniul serviciilor de securitate digitală. Și cum am putea face cel mai bine acest lucru? Prin crearea unui climat profesionist, sigur, modern și sănătos, oferit în River Plaza astfel încât întreaga echipă Docaposte să se simtă confortabil", spune doamna Roleta Barbu, Property& Facility Manager of the Steilmann Group.
Noile cerințe după pandemia Covid 19 au impus obiective mai complexe pentru modernizarea clădirii River Plaza, tendința manifestându-se printr-o evoluție rapidă de adaptare, de interacțiune cu chiriașii, de socializare, satisfacție și reținere a acestora, cerințe fără echivoc de flexibilitate, eficiență a timpului, de siguranță, igienă și adaptabilitate permanentă.