“Domeniul IT&C aduce 67% din cererea de spații de birouri, la nivel regional, ponderea fiind mai mare decât la nivelul Capitalei. Compania Principal33 se înscrie în acest trend, de extindere la nivel regional și a optat pentru orașul Cluj-Napoca, orașul cu cei mai mulți absolvenți de studii superioare tehnice din România. Proiectul Maestro Business Center beneficiază de o locație centrală, privilegiată, din punctul de vedere al accesului la toate facilitățile urbane“, declară Nicolae Ciobanu Managing Partner- Head of Advisory la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.

Maestro Business Center este o clădire boutique, cu spații moderne de birouri, dispusă pe parter și nouă etaje. Suprafața totală a spațiilor de birouri de clasă A este de aproximativ 10.000 mp, iar suprafața închiriabilă de 7.000 mp.

“Am decis să ne mutăm sediul, deoarece echipa noastră din Cluj crește constant. Vrem să oferim colegilor noștri un spațiu de lucru mai plăcut, așa că am găsit un nou spațiu de birouri care să se potrivească nevoilor noastre. Noul loc a fost amenajat pentru a satisface cerințele noastre, beneficiind de o priveliște frumoasă și de multă lumina naturală. Am creat și două zone de socializare și relaxare, inclusiv un loc de gaming, pentru a încuraja interacțiunile între colegi. Avem și spații exterioare, precum terasa clădirii și rooftop-ul, unde colegii pot petrece timp în aer liber. Suntem încântați să începem această nouă etapă într-un mediu de lucru modern și confortabil“, declară Otilia Balla, Talent Acquisition Lead - Principal33.

Suprafața închiriată de Principal33 este de 515 mp și va acomoda 50 angajați.

Printre chiriașii clădirii Maestro Business Center se mai numără companiile Steelcase, PWC, RoPlanet, Microfocus, Global Convergence, PKF Econometrica. La parter, este prevăzută o zonă comercială, unde în acest moment funcționează restaurantul La Casa și unde este disponibil un spațiu de servicii.

Serviciile de Property Management ale clădirii Maestro Business Center sunt realizate de către compania Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.

Centrul universitar Cluj-Napoca are o pondere de 34%, din totalul relocărilor și extinderilor de birouri de la nivel regional (tranzacții de tip take-up), fiind pe locul doi la închirierea de birouri noi la nivel regional, în România. Pe primul loc se află Timișoara, cu o pondere de 39%. Pe locul trei se află orașul Iași, cu o pondere de 25%.

În primele trei trimestre din 2023 s-au închiriat spații de birouri cu o suprafață totală de 36.824 mp, din care 67%, o suprafață totală de 24.966 mp o reprezintă spațiile noi și restul birourile din contractele de reînnoire.

În ceea ce privește reînnoirile de contracte de închiriere, în 2023, a excelat orașul Brașov, unde și-au reînnoit contracte în spațiile existente companii precum Accenture și Tata Technologies, în complexul Coresi Business Park.