„Suntem încântați să avem CCC în clădirea de birouri Globalworth Plaza și să fim parteneri cu una dintre cele mai mari companii de încălțăminte din Europa. Noul sediu le va oferi angajaților echilibrul perfect dintre spațiul de lucru, retail și multe alte facilități, toate acestea în cel mai nou și mai dinamic hub de business din București. Prin urmare, suntem siguri că vor găsi aici mediul de lucru productiv, confortabil și creativ pe care îl căutau”, a spus Ema Iftimie, Head of Leasing la Globalworth.
„Am găsit, în cele din urmă, spațiul de birouri potrivit pentru compania noastră în România. A durat destul de mult până am luat decizia, dar a meritat așteptarea. Globalworth și CCC vor avea o importantă și lungă colaborare, și sperăm că, în viitor, nu numai pentru închirierea de spații de birouri”, a menționat Joanna Jozwiak, Manager General RO la CCC.

CCC va inaugura noul birou din cladirea Globalworth Plaza la începutul anului 2019. Tranzacția a fost intermediată de Knight Frank. 
Globalworth Plaza se află la intersecția dintre strada Pipera și bulevardul Barbu Văcărescu. Printre chiriași se numără: Patria Bank, Anima, Printec, Coface și Amoma. (Sursa: jurnaluldeafaceri.ro)