Pentru noul centru, compania germană a închiriat spaţiu de birouri într-o altă clădire, iar suprafaţa operaţională a crescut de la 4.200 la peste 6.700 de metri pătraţi.
„Cel de-al doilea centru de servicii de afaceri din Timişoara va fi un pas înainte în vederea îmbunătăţirii eficienţei şi calităţii serviciilor, precum şi pentru simplificarea procedurilor în cadrul grupului Bosch”, a declarat Joerg Fischer, preşedinte al Bosch Service Solutions.
Din 2013, compania este prezentă în Timişoara, oferind servicii partajate (Shared Services) şi servicii de asistenţă în afaceri.
Bosch Service Solutions este un furnizor de servicii în domeniul externalizării proceselor de afaceri pentru servicii bazate pe tehnologie complexă.
Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără aproximativ 3.000 de angajaţi în patru entităţi. Pe lângă noul centru de cercetare – dezvoltare şi unitatea de producţie pentru tehnologia auto din Cluj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară și una de tehnologie auto în Blaj.
În Bucureşti, există o societate de distribuţie de scule electrice şi accesorii, termotehnică, sisteme de securitate şi siguranţă şi produse destinate industriei auto.
În plus, în Capitală există și o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor. (sursa: tion.ro)