Pe primul loc, pentru al treilea an consecutiv, s-a clasat Luanda, capitala Angolei. Deşi acest oraş nu este perceput ca un oraş scump, bunurile importate şi condiţiile de siguranţă şi confort pentru expaţi sunt disponibile la preţuri ridicate.

 

Alte oraşe care apar în top 10 sunt Shanghai (6), Beijing (7) şi Seul (8) din Asia, Berna (9) din Europa şi N’Djamena (10) din Africa. Cele mai ieftine oraşe pentru expaţi sunt Bişkek, capitala Kirghiztanului (207), Windhoek, capitala Namibiei (206) şi Karachi, Pakistan (205).

 

Pentru Studiul Mercer Cost of Living oraşul New York este folosit drept referinţă, astfel că toate celelalte oraşe sunt comparate cu acesta. Mişcările valutare sunt măsurate faţă de dolarul american.

 

Studiul acoperă 207 oraşe de pe cinci continente şi măsoară comparativ costurile a peste 200 de produse si servicii în fiecare dintre aceste localităţi. Acestea includ şi costuri aferente transportului, spaţiului locativ, alimentelor, hainelor, aparaturii casnice şi serviciilor de divertisment.

 

"Faptul că angajaţii potriviţi se află în locurile potrivite este mai important decât oricând pentru a gestiona procesul de globalizare prin alinierea strategiilor referitoare la angajaţi şi la mobilitatea acestora.", a declarat Ilya Bonic, preşedinte şi partener senior, Mercer Talent. "Remunerarea corectă a angajaţilor este foarte importantă, dar şi costisitoare.", a completat acesta.

 

Trei oraşe europene se află în top 10 cele mai scumpe oraşe pentru expaţi. Zurich (3), cel mai scump oraş european, este urmat de Geneva (5) şi de Berna (9). Elveţia rămâne una dintre cele mai scumpe ţări pentru expatriaţi, ca urmare a creşterii majore a francului elveţian faţă de euro.

 

În afară de oraşele din Anglia, oraşele din Europa de Vest au scăzut în clasament, în principal din cazul slăbirii monedelor locale faţă de dolarul american. În timp ce Londra (12) îşi păstrează poziţia, Aberdeen (82) şi Birmingham (80) urcă în clasament. Paris (46), Viena (56) şi Roma (59) au scăzut cu 19, 24, respectiv 28 de locuri. Oraşele germane Munchen (87), Frankfurt (98) şi Berlin (106) au scăzut semnificativ, precum şi Dusselforf (114) şi Hamburg (124).

 

“În ciuda creşterii moderate a preţurilor în cele mai multe dintre oraşele europene, monedele din Europa s-au depreciat faţă de dolarul american ceea ce a făcut ca  oraşele din vestul Europei să meargă în josul clasamentului.”, a explicat Constantin-Métral. “În plus, şi alţi factori precum economia zonei Euro, scăderea ratelor dobânzilor şi creşterea şomajului au avut un impact în aceste oraşe.”

 

Ca rezultat al slăbirii monedelor locale faţă de dolarul american, cele mai multe oraşe din Europa de Est şi Centrală au scăzut de asemenea în clasament. Praga (142), Budapesta (170) şi Minsk (200) au scăzut cu 50, 35 şi, respectiv, 9 locuri, cu toate că preţul chiriilor s-a menţinut în aceste localităţi. Şi Bucureştiul se află în această situaţie, trecând de pe poziţia 169 de anul trecut pe 178 în 2015. Sofia şi Belgradul urmează trendul şi ajung pe poziţia 187, respectiv, 196, rămânând în continuare mai ieftine decât Bucureştiul. Varşovia prezintă de asemenea o scădere a costurilor de întreţinere şi ajunge pe  175, de pe poziţia 142 în 2014.

 

Moscova (50) şi St. Petersburg (152) au scăzut cu 41, respectiv 117 poziţii, ca urmare a deprecierii semnificative a rublei ruseşti faţă de dolarul american, scăderii preţului petrolului, dar şi lipsei de încredere în moneda proprie după ce ţările vestice i-au impus Rusiei sancţiuni.

 

Tel Aviv (18) este şi în acest an cel mai scump oraş din Orientul Mijlociu, urmat de Dubai (23), Abu Dhabi (33) şi Beirut (44), toate dintre acestea urcând în clasament în acest an. Jeddah (151) continua să fie cel mai ieftin oraş din regiunea sa, cu toate că a urcat 24 de poziţii faţă de anul trecut.

 

“Multe monede din Orientul Mijlociu sunt ancorate de dolarul american, ceea ce a împins în sus oraşele în clasament. Creşterea abruptă a costurilor chiriei pentru expatriaţi, în special în Abu Dhabi şi în Dubai, a contribuit de asemenea la urcarea oraşelor în clasament ", a declarat Constantin-Metral.

 

Mai multe oraşe din Africa continuă să fie printre cele mai scumpe, reflectând costurile ridicate de trai şi preţurile mari ale bunurilor pentru expatriaţi. Luanda (1) rămâne oraşul cel mai costisitor din Africa şi la nivel global, urmată de N'Djamena (10), Victoria (17) şi Libreville (30). Cu toate că a urcat 5 poziţii, Cape Town (200) rămâne cel mai ieftin oraş din regiune, reflectând slăbirea randului sud-african faţă de dolarul american. (sursa: capital.ro)