La parterul clădirii, Banca va implementa un concept de unitate bancară, împreună cu un binecunoscut lanț de cafenele, unde clienții îmbina business-ul cu atmosfera relaxantă și liniștită, un spațiu ideal pentru întâlnirile cu partenerii de afaceri.

Pentru mutarea în noul sediu și amenajarea spațiilor de birouri, TECHVENTURES BANK S.A. colaborează cu Lemon Interior Design. Angajații Băncii vor beneficia astfel, pe lângă zona exclusivistă în care este situată clădirea și priveliștea de excepție, și de un design concept al spațiului de lucru, concentrat pe confortul și armonia la locul de muncă. Toate demersurile și lucrările privind amenajarea spațiului de birouri vor fi finalizate în perioada imediat următoare, astfel încât relocarea în noul sediu să fie realizată începand cu luna mai 2021.

„Ne bucurăm să avem acest parteneriat cu o companie tânără, nou lansată. Îmbrățișăm și susținem antreprenoriatul românesc, iar prin mutarea sediului TECHVENTURES BANK S.A. sprijinim dezvoltarea sectorului de tehnologie din economia românească”, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

„Relocarea constituie parte din planul de dezvoltare al băncii și subliniază angajamentul nostru în menținerea trendului ascendend în ceea ce privește planurile de extindere. Selecția clădirii a avut în vedere mutarea sediului central într-o zonă în plină expansiune, în care o importantă comunitate de afaceri din Bucuresti își are sediul”, a declarat Sorin Dumitrescu, CEO TECHVENTURES BANK S.A.

One Herăstrău Office este o clădire de birouri nouă, cu 7 etaje spațioase, 1 etaj tehnic și 3 etaje de parcare subterane, având o suprafață închiriabilă de 8.089 mp. Clădirea este certififcată BREEAM (BRE Environmental Assessment Method) – o metodă riguroasă de evaluare a performanței ecologice a clădirilor, ce oferă siguranța că sunt încorporate cele mai bune soluții de mediu și reducerea costurilor de operare și de îmbunătățire a mediului de lucru. Amplasată în Nordul Bucureștiului, pe Strada Daniel Danielopolu, într-o zonă exclusivistă, cu multă verdeață, în apropierea Satului Francez, clădirea One Herăstrău Office oferă prin localizarea sa accesul facil prin toate mijloacele de transport, iar în apropiere se află puncte importante de interes din oraș, precum și Parcul și Lacul Herăstrău.

TECHVENTURES BANK S.A. și-a început activitatea sub noua denumire în decembrie 2020, după procesul de achiziție a pachetului majoritar de acțiuni a fostei Bănci Comerciale Feroviară S.A. de către Vasile Olimpiu Balaș. Cu o experiență de peste 20 de ani în creare de software pentru industria de banking din România, Vasile Olimpiu Balaș se remarcă prin faptul că este primul programator român acționar majoritar la o bancă. Ca bancă universală, TECHVENTURES BANK acoperă toate segmentele de piață, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, bazând-se pe o strategie digitală construită pe o experiență diferențiatoare în proces, în timpii de așteptare și de procesare, mizând pe tehnologiile noi, avansate. În prezent banca deține 11 unități teritoriale, concentrându-se pe introducerea de servicii digitale de accesare a serviciilor/ produselor de la distanță.

ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. Cu o valoare pe piață de peste 1,1 miliarde EUR, portofoliul companiei cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale exclusiviste și spații de birouri clasa A+. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020. (sursa: One United Properties)