Este al doilea trimestru consecutiv în care România a avut cea mai creștere economică anuală din UE, însă ritmul de creștere anuală înregistrat de economia românească a încetinit de la 5,8% în trimestrul al doilea până la 4,6% în trimestrul al doilea.

Potrivit Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 1,7% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică anuală de 1,9%, în ambele cazuri fiind vorba de o creștere similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea.

De asemenea, în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea al acestui an, PIB-ul României a înregistrat un avans de numai 0,6%, față de un avans de 1,5% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. Creșteri trimestriale mai mari decât România au înregistrat Croația (1,7%), Slovenia (1,0%), Grecia și Portugalia (ambele cu o creștere de 0,8%), Slovacia, Cipru și Spania (toate cu un avans de 0,7%). În ceea ce privește economia zonei euro, aceasta a înregistrat o creștere economică trimestrială de 0,3%, în timp ce PIB-ul UE a consemnat un avans de 0,4%.

Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național Statistică (INS), Produsul Intern Brut estimat pentru perioada ianuarie — septembrie a depășit 532,921 miliarde de lei prețuri curente (serie brută), în creștere — în termeni reali — cu 4,9%. Cel estimat pentru trimestrul III 2016 a fost de 207,34 miliarde de lei (serie brută), în creștere — în termeni reali — cu 4,4% față de trimestrul III 2015. Față de trimestrul II al acestui an, creșterea PIB a fost de 0,6%.

Recent, Banca Mondială și-a îmbunătățit semnificativ estimările privind avansul economiei românești în 2016, până la 5,1%, de la 4% cât estima în luna iunie. La rândul său, Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozează că România va înregistra în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, de 5%, urmată de Irlanda (4,9%). La începutul lunii noiembrie, Comisia Europeană a revizuit în creștere cu un punct procentual, la 5,2%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an. (sursa: AGERPRES)