Alex Morar, CEO-ul companiei, a anunţat că este o tranzacţie importantă, care ar putea fi încheiată în decurs de câteva luni. Proprietatea vizată este de talie medie şi este amplasată într-un oraş secundar.

 

„Suntem în discuţii pentru achiziţia a două noi proprietăţi în Slovacia, una în România şi încă una pe o piaţă nouă pe care vom intra“, a declarat Alex Morar. Chiar dacă proprietatea din România nu este în Bucureşti, el consideră că în Capitală mai este loc pentru noi malluri şi că NEPI este interesată de o nouă dezvoltare aici.

 

Din disponibilul de lichidităţi de circa 312 mil. euro de la sfârşitul primului trimestru, NEPI a cheltuit 100 mil. euro pentru achiziţia Shopping City Sibiu de la Argo Real Estate, cea mai mare tranzacţie cu o singură proprietate din afara Bucureştiului de după criză, a mai cumpărat un teren în Serbia şi şi-a exprimat intenţia de a prelua integral Mega Mall din Bucureşti de la partenerul său austriac Real4You, care deţine 30% din proprietate.

 

Dacă achiziţia mallului din Sibiu a fost finanţată exclusiv din capitalul propriu al investitorului, noul mall care urmează a fi cumpărat în România ar putea fi finanţat parţial cu cash şi parţial din liniile de credite deschise de companie şi încă neatrase.

 

NEPI intenţionează să investească circa 10 mil. euro în renovarea parcului de retail cumpărat la Sibiu. Compania vrea să deschidă aici un cinematograf, să reconfigureze galeriile comerciale şi să rezolve problema ineficienţei parcării. Procesul de renovare ar putea fi început abia anul viitor, după obţinerea autorizaţiilor de construire.

 

În paralel, compania are în diferite etape de dezvoltare proiecte care necesită investiţii de circa 200 mil. euro numai în România. Un proiect important pentru NEPI este extinderea Promenada Mall din Bucureşti. Şi demararea lucrărilor la acest obiectiv este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de construire. În prezent, investitorul este în discuţii cu autorităţile locale legat de înălţimea imobilului de birouri care va trona deasupra centrului comercial. Planurile companiei prevăd un turn de patru până la opt etaje. În varianta maximală, mallul va fi extins cu 35.000 mp, iar turnul va avea 30.000 mp.

 

În privinţa clădirii de birouri din Piaţa Victoriei, care integrează şi vilă istorică Oromolu de lângă clădirea guvernului, Alex Morar a anunţat că a semnat contracte de închiriere pentru spaţiul amenajat în vila restaurată, plus parterul clădirii de birouri de trei etaje.

 

Planul lui Alex Morar este ca în decursul a cinci ani să mai aibă în portofoliu încă zece malluri de tipul Promenada, atât în România, cât şi în regiune. Chiar dacă nu intenţionează să vândă din activele acumulate, Morar recunoaşte că activele cumpărate în urmă cu şapte ani, printre care se numără şi Brăila Mall, nu mai corespund standardelor de calitate vizate de compania pe care o conduce.

 

El vrea să intre în competiţie directă cu marii investitori imobiliari de la nivel european, care au active de zeci de miliarde de euro, iar calificativul „investment grade“ acordat de agenţiile de rating Standard & Poor’s şi Moody’s îl ajută să atragă finanţare prin emiterea de obligaţiuni în euro. Lucru pe care l-a şi făcut în toamna anului trecut când a atras circa 400 mil. euro printr-o astfel de emisiune.

 

Morar spune că surpriza a venit din faptul că 10% din suma obţinută prin această emisiune a provenit de la administratori de active din România. El este nemulţumit de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară blochează fondurile de pensii din a-şi plasa banii în active imobiliare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care NEPI s-a listat şi la Bursa de Valori Bucureşti. Lipsa marilor jucători face ca NEPI să nu aibă o activitate susţinută pe bursa locală.

 

Valoarea activelor administrate de NEPI se ridică acum la 2,27 mil. euro, din care circa 80% sunt plasate în România. (sursa: capital.ro)