Onix Residence este amplasat in apropierea statiilor de metrou Grozavesti si Eroilor si va avea la finalizare 425 de apartamente cu una, doua si trei camere, investitia totala in cadrul proiectului urmand sa se ridice la aproximativ 25 de milioane de euro.
”Am decis sa incepem acum constructia ultimelor doua blocuri din cadrul Onix Residence datorita vanzarilor foarte bune inregistrate in primele doua blocuri. Primul este vandut integral iar cel de al doilea, care va fi predat la finalul acestui an, este precontractat in proportie de 90%. Piata rezidentiala din Romania trece printr-o etapa pozitiva”, a declarat Akram Aoun, vicepresedinte Morad Group, dezvoltatorul Onix Residence.
Preturile de vanzare din cadrul Onix Residence pleaca de la 67.000 + 5% TVA pentru un apartament cu doua camere, avand o suprafata construita de 70 de metri patrati, si de la 88.800 de euro + TVA pentru un apartament cu trei camere, avand o suprafata construita de 90 de metri patrati.
Aditional vanzarilor inregistrate in primele doua faze ale proiectului, aproximativ 30% din locuintele din cel de al treilea bloc, cu termen de finalizare in iunie 2016, au fost deja precontractate, avansurile platite de cumparatori fiind cuprinse intre 10% si 45%.
”Daca un proiect rezidential este corect gandit si bine adaptat, tinand cont de segmentului de piata caruia se adreseaza, de la concept si amplasament la suprafete si preturi de vanzare, si are alaturi un consultant imobiliar si o echipa buna de vanzari, poate inregistra vanzari cuprinse intre 70% si 100% din proiect pana la momentul finalizarii acestuia”, a declarat Andrei Sarbu, vicepresedinte Coldwell Banker Affiliates of Romania, manager de proiect si agent exclusiv al Onix Residence. (sursa: dailybusiness.ro)