Conceptul myhive va fi, de asemenea, implementat la Metroffice, Victoria Park și clădirea Iride 19, ceea ce va îmbunătăți semnificativ experiența chiriașilor și a vizitatorilor.

„myhive este brandul internațional de birouri al IMMOFINANZ, caracterizat printr-o atmosferă prietenoasă și un design inspirat din industria hotelieră, precum și printr-o gamă de servicii și facilități care le permit chiriașilor să se concentreze pe aspectele de business și să atragă talente. În prima etapă de implementare, aducem conceptul myhive în 20 de clădiri de birouri IMMOFINANZ din șase țări: Austria, Germania, Cehia, Polonia, România și Ungaria", a declarat Christian Traunfellner, Head of Asset Management Office la IMMOFINANZ.


Immofinanz derulează încă de anul trecut un amplu proces de consolidare a brandurilor din portofoliu și anunță că strategia viitoare se va axa doar pe segmentele de birouri și retail, ambele supuse rebarndingului: myhive și respectiv VIVO!.

” România numără, alături de Polonia, cel mai mare număr de locații myhive în această primă etapă. Acest nou concept IMMOFINANZ se concentrează în totalitate pe nevoile și așteptările chiriașilor și angajaților lor”, a adăugat Sorin Vișoianu, Country Manager Operations România la IMMOFINANZ.

În România, IMMOFINANZ se numără printre cei mai importanți proprietari de spații de birouri, cu un portofoliu ce include opt proprietăți finalizate, cu o suprafață închiriabilă totală de aproximativ 190.000 mp, și noul complex Metroffice din Pipera, al cărui primă clădire acoperă o suprafață de 20.000 mp.
Immofinanz deține circa 76 de proprietăți în România (19 investiții finalizate, 2 proiecte în dezvoltare, 9 proiecte imobiliare adiționale – apartamente - și 46 de proiecte în analiză), care reprezintă 15,5% din portofoliul total al companiei. (sursa: profit.ro)