Dimitris Raptis, CEO-ul adjunct şi direc­torul de investiţii al Globalworth, nu a dorit să comenteze informaţia.

Prin această mişcare Globalworth ar domina integral zona de birouri de pe strada Barbu Văcărescu. Printre puţinele clădiri din segmentul superior care nu aparţin fondului de investiţii condus de Ioannis Papalekas se numără Floreasca Tower deţinut de UNIQA şi Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, deţinută de Raiffeisen. 

Globalworth va ajunge, în cazul în care preia şi birourile NEPI, la un total de pes­te 400.000 mp în Bucureşti, adică ar avea 16% din cele aproape 2,5 mil. mp de birouri de clasă A şi B din Capitală. 

Dacă se iau în calcul şi birourile din Cluj şi Timişoara, atunci fondul de investiţii va urca spre 500.000 mp la finalul anului viitor, atunci când va fi gata şi pro­iec­tul Globalworth Campus din Dimitrie Pompeiu, proiect care prin cele trei clădiri va avea 87.000 mp închiriabili. 

Cea mai recentă achiziţie a lui Papalekas a vizat cea de-a treia clădire a proiectului Green Court dez­voltat de Skanska în zona Gara Herăs­trău, contra 38 mil. euro. Portofoliul de birouri al NEPI din zona Barbu Văcărescu include clă­dirile Lakeview şi Floreasca Business Park, la care se adaugă proiectul City Busi­ness Centre din Timişoa­ra, jumătate din proiectul The Of­fice din Cluj, din care ce­alaltă jumătate este de­ţi­nută de antreprenorul român Ovidiu Şan­dor şi Aupark Kosice Tower din Slovacia. (sursa: zf.ro)