„În cadrul acordului (încheiat cu grupul german, n.red.) am dat acceptul pentru vânzarea tuturor acţiunilor deţinute, noi urmând să ne concentrăm pe celelalte proiecte pe care le avem în derulare, prioritar fiind Cluj Business Center“, a afirmat pentru ZF Octavian Buzoianu.

 

SGB-Smit ar putea prelua 55,36% din Retrasib printr-o ofertă publică de preluare voluntară, la un preţ de cel puţin 0,0768 euro pe acţiune (0,34 lei), potrivit unui anunţ publicat de Retrasib pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Preţul este cu 12,7% mai mare decât cotaţia acţiunilor Retrasib la închiderea şedinţei bursiere de vineri.

 

Angajamentul de acceptare a ofertei de preluare a fost încheiat pe 26 iunie între SGB şi mai mulţi acţionari direcţi şi indirecţi ai Retrasib, printre care Institut Proiect, Anca Buzoianu, Călin Buzoianu (în calitate de acţionar Retrasib şi Institut Proiect) şi Octavian Buzoianu (în calitate de acţionar în Institut Proiect).

 

De asemenea, SGB negociază cu Trafo Proiect şi Scando Trading preluarea pachetului de 24,97% deţinut de acestea în Retrasib. Octavian Buzoianu a spus că decizia de a vinde acţiunile Retrasib are la bază o colaborare deja existentă pe plan tehnic şi comercial între Retrasib şi grupul german.

 

“În urma acestei colaborări şi a cunoaşterii reciproce s-a desprins interesul partenerilor germani în o implicare mai amplă, inclusiv la nivelul acţionariatului. Astfel s-ar aduce Retrasib o mai bună utilizare a capacităţii proprii moderne de producţie deţinute şi o dezvoltare a programului de vânzări pe pieţe externe necesitate pe termen mediu în contextul stagnării proiectelor de pe piaţa româneasca a energiei,” a afirmat Buzoianu.

 

Acţiunile Retrasib au încheiat şedinţa de vineri la un preţ de 0,299 lei/acţiunie, cu 15% peste cotaţia de la închiderea sesiunii anterioare. La acest preţ, capitalizarea companiei este de 29,9 mil. lei (6,79 mil. euro). (sursa: zf.ro)