SMS Metallurgy România este reprezentanța pe plan local a SMS group, lider mondial în domeniul metalurgic, cu o istorie de peste 150 de ani. SMS Metallurgy România, în forma actuală, este activă pe piața românească din anul 2004 și oferă sprijin companiilor din cadrul grupului prin servicii de suport în vânzări și achiziții de tehnologie și părți din utilaje specifice domeniului metalurgic și prin producția de software pentru automatizarea produselor grupului. Decizia SMS Metallurgy România de a reloca operațiunile companiei în Equilibrium 1 face parte din planul de susținere a dezvoltării companiei și creșterii echipei în România, în viitor. 

„Începem acest parteneriat fiind convinși că am ales un spațiu care se ridică la nivelul așteptărilor echipei noastre. Calitatea și atenția la detalii în designul și execuția clădirii, locația extrem de accesibilă și toate facilitățile aflate la distanțe scurte au fost criterii care ne-au ajutat în luarea deciziei. Dincolo de acestea, experiența de client service pe care am avut-o cu echipa Skanska a fost una excelentă și ne-am simțit pe mâini sigure de la început” menționează Radu Nemeș, General Manager SMS Metallurgy România.

SMS Metallurgy România va deveni operațional în Equilibrium 1 începând cu luna iulie 2023.

„Suntem încântați de faptul că SMS Metallurgy România a ales Skanska și suntem încrezători că Equilibrium 1 va reprezenta pentru angajații companiei un mediu de lucru creativ și vibrant. Odată cu acest nou parteneriat, Equilibrium 1 atinge gradul complet de ocupare a spațiilor de birouri. Este o reconfirmare a nevoii pe care o au companiile din București pentru un mediu și spații de lucru aflate în clădiri ușor accesibile, sigure și adaptabile diverselor stadii în care se află businessul lor” afirmă Tamara Guleryuz, Leasing&Asset Manager pentru divizia de dezvoltare comercială Skanska CEE.

Închirierea ultimului spațiu de birouri disponibil în Equilibrium 1 încheie o perioadă intensă în care Skanska a semnat contracte cu un număr important de parteneri precum Iron Mountain, Secom®  Healthcare, Newton, Moov Leasing, Elegance Decor, Caliz Box, DBH sau Fly Go care și-au pus încrederea în calitatea proiectului și în creativitatea echipei comerciale Skanska. În plus față de aceste noi colaborări, Skanska a susținut inclusiv nevoia de extindere a spațiilor pe care companii partenere le ocupau deja în Equilibrium, precum Signal Iduna. 

Pe lângă spațiile flexibile de birouri și retail, complexul beneficiază de un spațiu verde de 3.500 metri pătrați accesibil întregii comunități, soluțiile sustenabile implementate în clădire cu impact pozitiv în reducerile de consum a energiei, apei și electricității și designul concentrat pe flexibilitate stând la baza conceptului pe care întregul proiect Equilibrium a fost dezvoltat. Pentru operarea clădirii Equilibrium 1, Skanska a contractat 100% energie electrică din surse regenerabile. De asemenea, certificările LEED, Well Health-Safety Rating și pre-certificarea Net Zero Carbon Building pentru Clădirea Equilibrium 2 sunt confirmarea modului în care Equilibrium este construit, cu o atenție specială pentru comfortul, siguranța și sănătatea rezidenților și a utilizatorilor.

Divizia de dezvoltare comercială Skanska România este un dezvoltator de clădiri de birouri inovatoare, future-proof și sustenabile. Compania construiește spații accesibile, pline de viață, care prioritizează siguranța și starea de bine a angajaților. Proiectele Skanska dețin certificările LEED, WELL Core & Shell și WELL Health-Safety Rating, o confirmare a respectării principiilor dezvoltării sustenabile, ale eficienței energetice optime și ale asigurării unui mediu de lucru superior. Ca parte a Grupului Skanska, compania și-a început activitatea în România în anul 2011 și oferă spații de birouri realizate la cele mai înalte standarde de calitate în locații cheie din București, asigurând atât succesul cât și satisfacția clienților și investitorilor și aducând valoare comunităților locale.