Dezvoltatorii au mizat circa 250 mil. euro în aceste noi centre de afaceri, dar în prezent au chiriaşi doar pentru 30% din spaţii. Trei dintre aceste proiecte vor fi livrate în zona Barbu Văcărescu - Pipera, iar restul vor fi amplasate în jumătatea sudică a oraşului, unde dezvoltatorii mizează în special pe companiile din IT pentru ocuparea spaţiilor.

Portland Trust va finaliza la începutul lunii noiembrie proiectul Floreasca Park (38.000 mp) din dreptul Pasajului Pipera, în timp ce Atenor vrea să termine lucrările la Hermes Business Campus (18.000 mp) de pe strada Dimitrie Pompeiu până la sfârşitul acestui an, termen până la care şi fostul centru comercial City Mall de la Eroii Revoluţiei ar trebui reconvertit în City Offices (circa 20.000 mp închiriabili).

 

La începutul anului viitor cehii de la S Group vor să deschidă clădirea Green Gate (30.000 mp) din zona Chirigiu, în aprilie AFI Europe va termina AFI Park 2 (12.500 mp) lângă mallul companiei de la Cotroceni, iar în vara viitoare suedezii de la Skanska speră să livreze prima clădire a companiei din România - Green Court (19.500 mp) - de pe strada Gara Herăstrău. (sursa: zf.ro)