„U•Center 2 are caracteristicile potrivite pentru a-l transforma în noul sediu ideal pentru Cognyte România”, a declarat Răzvan Duică, Director General Cognyte România. 

Potrivit lui Duică, printre criteriile care au cântărit greu în alegerea U Center 2 se numără apropierea de centrul orașului, accesul ușor la transportul public, amplasarea lângă unul dintre cele mai mari parcuri din București precum și calitatea spațiilor.

Clădirea de birouri U•Center 2, inaugurată de Forte Partners în septembrie 2023, se întinde pe o suprafață de 35.000 mp, din care peste 32.000 mp sunt în prezent închiriați, cea mai mare parte către companii din domeniul IT & Tehnologie. 

Recent, Forte Partners a obținut certificarea LEED v4 Platinum pentru U•Center 2, în urma evaluării în funcție de opt criterii: localizare și transport, sustenabilitatea proiectului, eficiența consumului de apă, eficiența energetică și a climatizării, materiale și resurse utilizate, calitatea mediului interior, inovație și prioritate regională. 

În ultimii ani, tot mai multe companii aleg să închirieze spații de birouri în clădiri cu amprentă de carbon redusă, eficiente energetic. Potrivit CBRE, spațiile din clădiri verzi, bine poziționate, au fost mai căutate și au avut chirii mai mari față de celelalte.

Efectul certificărilor de sustenabilitate asupra nivelului chiriilor este vizibil pe piața românească, chiriile pentru spațiile de birouri certificate fiind cu 10% mai mari în București, cu aproape 15% mai mari în Cluj-Napoca, cu 25% mai mari în Brașov și chiar cu puțin peste 35% mai mari în Timișoara.

Forte Partners, fondată în 2014 și deținută de frații Jabra, Geo Mărgescu și Stephen Burke, a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 550 de milioane de euro, atât pe segmentul de birouri, cât și pe cel rezidențial.

Din portofoliul companiei se numără proiectul de birouri The Bridge, proiectul rezidențial Londra 27 și Aviației Park. Forte Partners a dezvoltat Inițiativa Sector 0 – Millo Offices și Tandem, proiecte de birouri premium pentru creativii din centrul Bucureștiului – și U•Center Faza 1 și Faza 2.