Astfel, peste 60% dintre respondenți afirmă că e important să existe în continuare spații dedicate pentru birouri, chiar dacă modelul de lucru se transformă și biroul devine mai degrabă un spațiu multifuncțional unde să lucreze, dar și să interacționeze cu echipa și să se relaxeze. Aproape 37% dintre respondenții la sondajul Genesis Property se așteaptă ca biroul viitorului să fie regândit pentru a include spații de colaborare și socializare în condiții de siguranță. În același timp, aproape 34% se așteaptă ca în viitor birourile să urmeze un model mai apropiat de cel de coworking, conceput tocmai pentru a susține interacțiunea dintre oameni și activitățile creative.

Alți 30% consideră că birourile vor evolua pe termen lung în ecosisteme care vor combina utilizarea spațiilor rezidențiale, de ospitalitate și de lucru, mai arată sondajul Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, care deține West Gate Business District și Novo Park. În schimb, doar puțin peste 27% consideră că biroul va rămâne în cea mai mare parte neschimbat, iar alți 12% afirmă că, în opinia lor, birourile viitorului vor reprezenta orice loc în afara casei în care vor putea lucra.

„Pandemia a schimbat percepția oamenilor despre birouri și așteptările pentru biroul lor post-pandemic. Angajații nu vor să se întoarcă la birou doar pentru a lucra, în spații neadaptate viitorului și cu program fix, ci vor mai degrabă un loc cu facilități noi unde să socializeze, să fie mai creativi și să poată colabora cu colegii. Biroul viitorului va fi un loc al unei interacțiuni umane complexe, pe mai multe paliere, care să susțină acțiunile inovatoare, cu o mare valoare adăugată. Desigur, oamenii așteaptă și măsuri sanitare care să vizeze atenuarea efectelor pandemiei, măsuri pe care le-am inclus și noi în standardul IMMUNE Building Standard™ (IMMUNE™), tocmai pentru a oferi acestora încredere și confort”, spune Ștefan Tudos, vicepreședinte în cadrul Genesis Property, responsabil de administrarea portofoliului de clienți.

Mai multă atenție la măsurile sanitare din birou

De la biroul lor post-pandemic, angajații spun că vor, în primul rând, să aibă măsuri care să limiteze riscuri epidemiologice (56,1%), dar și să ofere o experiență integrată de muncă, interacțiune și relaxare (40,5%) și un context în care să fie creativi (35,5%), precum și să dispună de tehnologii bazate pe inteligență artificială care elimină activitățile repetitive de zi cu zi și le permit să se concentreze pe activități mai relevante (29,9%).

O treime dintre angajați evaluează acum cu mai multă atenție măsurile de sănătate implementate la birou, pentru limitarea riscurilor de răspândire a virusurilor și bacteriilor. IMMUNE™ este o certificare a clădirilor, bazată pe dovezi științifice care propune un sistem practic, compus dintr-o rețea de dispozitive și tehnologii, echipamente specializate, personal dedicat și facilități noi, promovând implementarea de reguli operaționale și de sănătate în spațiile interioare ale clădirilor în care interacționează oamenii. Standardul propune 135 de măsuri coerente prin care orice proprietar de clădiri de birouri sau angajator poate monitoriza și ajusta starea de sănătate a clădirii la un nivel sustenabil de performanță, oferind ocupanților care se întorc la birou spațiul o experiență sănătoasă.

Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre viitorul birourilor și perspectiva reîntoarcerii la birou a fost desfășurat în februarie-martie 2021 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.183 de utilizatori de internet din toată țara. Aproape 59% dintre participanți sunt femei, aproximativ 60% au vârsta între 25 și 40 de ani și 9 din 10 sunt angajați full-time. (sursa: Genesis Property)