Fuziunea dintre cele două companii va crea un gigant cu active în administrare în valoare de peste 23 mld. euro. Noul grup va deveni al treilea cel mai mare manager de active imobiliare de pe piaţa franceză.

 

AEW Europe este deţinută de Natixis Global Asset Management (60%) şi CDC Group (40%). Participaţia CDC Group va fi achiziţionată de Natixis înainte de finalizarea tranzacţiei.

 

De cealaltă parte Ciloger este deţinută de La Banque Postale (90%) şi CNP Assurances (10%)

 

AEW Global este o reţea de companii care administrează investiţii imobiliare, cu sediul central în Boston. Componenta europeană a grupului este AEW Europe, deţinută de grupul financiar francez Natixis şi afiliată reţelei AEW. Bancherul care se află la cârma Natixis, François Pérol, a fost consilierul economic al fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi managing partner al Rothschild Bank. AEW este singurul investitor imobiliar cu legături americane, prezent în România, care nu intră în categoria fondurilor de hedging, ci a investitorilor instituţionali, care îşi atrag capital de la fonduri de pensii, companii de asigurări sau instituţii private de învăţământ.

 

Cele două proprietăţi pe care AEW le deţine în România au fost cumpărate în vârful pieţei imobiliare, la preţuri uriaşe. Investitorul a achiziţionat în septembrie 2007 clădirea de birouri America House de la Globe Trade Centre pentru 120 mil. euro, la un randament de 5,5% - rămas până astăzi un record, şi la câteva luni distanţă a mai plătit 90 mil. euro pentru Promenada Mall din Târgu Mureş, cumpărat de la BelRom. Parcul de retail a ocupat locul 21 într-un top realizat de Capital pe baza cifrelor de afaceri raporate de cele 59 de centre comerciale moderne din România în 2014. Proiectul din Târgu Mureş a înregistrat afaceri de 6,1 mil. euro.

 

La sfârşitul lunii septembrie din 2015, portofoliul local al AEW era evaluat la 136 mil. euro. Pe durata crizei imobiliare, AEW a intrat în conservare, iar specialiştii preconizează că se va reactiva abia peste 2-3 ani, datorită profilului său conservator.

 

Natixis este divizia de servicii financiare şi asigurări a grupului BPCE (Banque populaire Caisses d'épargne), al doilea cel mai mare grup bancar din Franţa. Natixis administrează în prezent active totale de 18,1 mld. euro. De cealaltă parte, Ciloger administrează active de 4,5 mld. euro. (Sursa: capital.ro)