Per total, în primul semetru din acest an, Bucureștiul reprezintă 90% din piața birourilor închiriate în România, Cluj-Napoca 7%, iar Timișoara, Iași, Craiova și Brașov între 0,5 și 1%.

 

Piața de birouri din România traversează o etapă de prudență, în care deciziile companiilor sunt strategice și atent planificate. Observăm o revenire a tranzacțiilor de renegociere și un interes mai ridicat pentru preînchirieri, ceea ce arată că marile companii își calibrează din timp necesarul de spații. În același timp, Bucureștiul își consolidează poziția dominantă, concentrând nouă din zece metri pătrați închiriați la nivel național, în timp ce piețele regionale evoluează diferențiat”, a declarat Nicolae Ciobanu, Managing Partner - Head of Advisory în cadrul Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.

 

Cele mai mari tranzacții de birouri din România, în prima jumătate a anului 2026

Cele mai importante tranzacții au fost dominate de companii din sectoarele tehnologie, energie, industrie și construcții, acestea reprezentând atât reînnoiri de contracte, cât și extinderi, relocări sau preînchirieri.

 

Creșterea activității din Capitală a fost susținută atât de revenirea tranzacțiilor de reînnoire a contractelor, cât și de semnarea unor preînchirieri în proiecte aflate în dezvoltare.

 

În trimestrul al doilea, cele mai mari tranzacții au fost reînnoirea contractului Rohde & Schwarz Topex pentru 8.000 mp în IRIDE Business Park și o renegociere de 7.100 mp în Brașov Business Park.

 

Totodată, companii precum Veolia și Strabag au securizat încă din faza de dezvoltare spații de 6.000 mp, respectiv 4.500 mp, în proiectele Green Court Phase D și Queens, din București, confirmând interesul ocupanților pentru clădirile de ultimă generație.

 

 

Piața regională a închirierilor noi a scăzut. Singura excepție a fost Cluj-Napoca

 

Evoluțiile centrelor regionale de birouri au fost neuniforme. În timp ce Cluj-Napoca a continuat să atragă cerere nouă, Timișoara, Iași și Brașov au înregistrat volume mai reduse de tranzacții față de anul precedent.

 

Cluj-Napoca și-a consolidat poziția de cea mai activă piață regională de birouri, cu 6.455 mp de spații noi închiriate în primul semestru din 2026, în creștere față de cei 5.455 mp din aceeași perioadă a anului trecut.

 

La nivelul tuturor centrelor regionale, cererea pentru spații noi de birouri a însumat 9.584 mp, în scădere cu peste jumătate comparativ cu primul semestru din 2025.

 

Dacă sunt incluse și tranzacțiile de renegociere de la nivel regional, volumul total al activității de închiriere a ajuns la 22.534 mp, cu o treime sub aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare tranzacție de reînnoire a unui contract de închiriere a fost semnată în Brașov, unde un chiriaș a renegociat și a semnat pentru rămânerea în același spațiu de birouri cu o suprafață de 7.100 mp în Brașov Business Park.

 

Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002 și din decembrie 2020 este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange și Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanță imobiliară pe segmentele de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital market, research, rezidențial dar și servicii de Property Management și Project Management. Pe zona de Property Management compania are in administrare peste 110.000 mp de spatii de birouri. Printre cei mai importanți clienți recurenți ai Fortim Trusted Advisors se numără Morgan Stanley, Add Value Management, Kesz și First Property Asset Management. De asemenea, pe segmentul de birouri compania s-a ocupat de tranzacționarea de spații pentru Orange,  Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL, UMT Software, Future Electronics, The Home, CTP sau Bioderma. Fortim Trusted Advisors oferă servicii de vânzare, evaluare, bugetare, cercetare de piață, branding și marketing pentru sectorul rezidențial, Corallis fiind un exemplu de proiect rezidențial pentru care furnizează consultanță completă.