Sentinta a fost pronuntata miercuri, 8 mai, potrivit dosarului inregistrat la Tribunalul Braila. Administrator judiciar a fost numit ZRP Insolvency. Electroputere Parc urma sa fie executat silit vineri, 10 mai, termenul primei licitatii de vanzare prin executare a cladirii si terenurilor. K&S era in litigiu cu firma de constructii NM Construct din Timisoara, care obtinuse executarea silita a centrului comercial, pe motivul neplatii unor datorii. Conform unui dosar inregistrat pe 27 februarie in acest an, Unicredit Bank Austria, creditor al proiectului, a intervenit ulterior in procesul care se derula intre NM Antrepriza (firma din grupul NM Construct), care a construit centrul comercial, si proprietarul acestuia. Potrivit presei locale, neintelegerile financiare intre K&S si NM Antrepriza se invart in jurul unor sume de ordinul zecilor de milioane de euro. La momentul deschiderii, in noiembrie 2011, proiectul era inchiriat 97%. Acum, gradul de ocupare este 100%, potrivit oficialilor DTZ, agentul de inchiriere al proiectului. Acestia au precizat ca situatia juridica a mall-ului nu afecteaza chiriasii, fiind strict o problema a proprietarului. Initial, proiectat cu o suprafata inchiriabila totala de 55.000 metri patrati inchiriabili, 1.900 locuri de parcare si peste 120 de magazine, Electroputere Parc a fost extins la peste 71.000 mp, investitia totala ajungand la 100 de milioane de euro. K&S Developments este compania dezvoltatoare, proprietarul si operatorul centrului comercial Electroputere Parc din Craiova si este coordonata de Steven Van Den Bossche, Magnus Lofgren si Kris Carton, reprezentantii unui grup belgian de investitii. Sub numele de Belrom Real Estate, compania a dezvoltat 8 centre de retail in Romania, in Sibiu, Targu Mures, Braila, Bacau, Focsani. (sursa: dailybusiness.ro)