Piața a crescut puternic în acest an. Valoarea tranzacțiilor realizate din ianuarie până în septembrie 2026 este deja cu 19% mai mare decât cea înregistrată în tot anul 2025.
În ultimii ani, investițiile imobiliare comerciale din România au avut suișuri și coborâșuri. Cel mai ridicat nivel din perioada analizată a fost în 2022, când tranzacțiile au depășit 1,2 miliarde de euro. După trei ani cu volume mai reduse, primele nouă luni din 2026 arată o revenire a pieței, suma investită fiind deja mai mare decât totalul din 2025.
Creșterea din acest an vine atât din tranzacții foarte mari, care includ mai multe proprietăți într-un singur pachet, cât și din cumpărarea unor clădiri individuale. Investitorii caută în special proprietăți bine amplasate, ocupate de chiriași și care pot aduce venituri pe termen lung.
„Primele nouă luni din 2026 confirmă intensificarea activității investiționale din România, cu perspective de depășire semnificativă a volumului din 2025. Retailul se remarcă prin cel mai ridicat volum de investiții din ultimii șapte ani și prin cea mai mare tranzacție a anului, în timp ce pe segmentul de birouri investitorii preferă clădirile mai mici, bine amplasate, cu venituri stabile”, declară Nicolae Ciobanu, Managing Partner – Head of Advisory, Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.
Magazinele și parcurile de retail au atras aproape 390 milioane de euro
Retailul a fost sectorul cu cele mai mari investiții în primele nouă luni din 2026. Tranzacțiile cu centre comerciale, parcuri de retail și alte spații comerciale au ajuns la aproximativ 389,8 milioane de euro, adică 57,3% din totalul pieței.
Cea mai importantă tranzacție a fost cumpărarea de către AFI, de la MAS, a unui portofoliu format din șase parcuri de retail din România, cu o suprafață totală de aproximativ 126.000 mp și circa 4.600 de locuri de parcare, la aproape 300 milioane euro.
Birourile s-au situat pe locul al doilea, cu tranzacții în valoare de 238 milioane de euro, reprezentând 35% din totalul investițiilor. Proprietățile industriale și logistice au atras 45,6 milioane de euro, adică 6,7% din piață, iar hotelurile au cumulat 6,5 milioane de euro, aproximativ 1%.
Datele arată că există cumpărători atât pentru portofolii de sute de milioane de euro, cât și pentru proprietăți mai mici. În cazul acestora din urmă, contează tot mai mult amplasarea bună, faptul că sunt închiriate și capacitatea lor de a genera venituri pe termen lung.
În București, trei proprietăți s-au vândut cu 45 milioane de euro în trimestrul al treilea
În București au fost finalizate în trimestrul al treilea din 2026 trei tranzacții imobiliare, în valoare totală de aproximativ 45 milioane de euro.
Două dintre ele au fost cu clădiri de birouri boutique cu suprafețe mai mici, de până în 10.000 mp și au însumat aproximativ 30 milioane de euro, iar a treia a vizat o proprietate industrială, în valoare de aproximativ 15 milioane de euro.