Cele trei clădiri de birouri vândute de Hexagon, Vivido Business Center, Advancity Business Center și Cube Office totalizează o suprafață închiriabilă de aproximativ 20.000 mp de birouri și găzduiesc chiriași precum Porsche Engineering, Bosch, Vertiv, Riverbed sau Metro Systemsși Natuu. Clădirile au fost achiziționate de Ideal Projects Services, într-o tranzacție care a fost consiliată de CBR România și partenerul local Cristian Șimon, QC Property.

„După ce în primele nouă luni din 2019, Cluj-Napoca s-a clasat alături de București în topul celor mai atrăgătoare orașe pentru investițiile imobiliare, având aproape 30% din totalul tranzacțiilor, în cel de-al patrulea trimestru al anului am semnat acordul pentru o nouă tranzacție, care confirmă lichiditatea ridicată din această piață. Estimăm că volumul total al trazacțiilor din Cluj-Napoca va atinge pragul de 200 de milioane de euro în acest an”, a declarat GijsKlomp, Head of Investment Properties, CBRE România.

Vânzarea celor trei clădiri ale grupului Hexagon reprezintă una dintre cele mai importante tranzacții din piața de birouri din Cluj-Napoca, alături de achiziția clădirii The Office pentru 129  milioane de euro și a LibertyTechnology Park pentru aproximativ 35 milioane de euro.

În primele nouă luni din 2019, România a atras un volum de investiții de 585 milioane de euro, dintre care60% au fost în București, 29% în Cluj-Napoca și 11% în alte orașe secundare, potrivit datelor CBRE Research. La nivelul Europei Centrale și de Est, în primele trei trimestre, piața de investiții imobiliare a atins valoarea de 8,6 miliarde de euro în primele trei trimestre. Polonia s-a menținut lider pe piața de investiții la nivel regional, cu o pondere de circa 50% din total, în timp ce România a avut o pondere stabilă de 7%.
În ceea ce privește produsele tranzacționate, în primele nouă luni, piața de birouri au rămas în centrul atenției, atrăgând 50% din investiții, fiind urmată de sectorul de retail cu 27% și de industrial, cu 9% din volumul tranzacționat, arată datele CBRE Research. (sursa: CBRE)