Green Group a fost fost asistată de compania de consultanță imobiliară JLL România în identificarea celui mai potrivit spațiu pentru această relocare și pentru negocierea termenilor de închiriere.

Decizia Green Group face parte dintr-o strategie amplă de sustenabilitate ce urmărește reducerea amprentei de carbon și a consumului de resurse naturale la nivel de grup, precum și managementul eficient al deșeurilor. Mutarea va implica parte din top management-ul GreenGroup, întreaga echipă Green Resources Management, precum și angajați din companiile GreenTech, GreenFiber și GreenWEEE. Astfel, aceștia vor benefica de spații de lucru moderne și certificate, confortabile și luminoase, cu sisteme performante de încălzire și ventilație, precum și vedere spectaculoasă asupra zonei. În plus, conceptul centrat pe comunitate care stă la baza acestei dezvoltări imobiliare oferă acces la restaurante, cafenele și diverse servicii chiar în incinta ansamblului.

„Misiunea GreenGroup este să valorifice deșeurile ca resurse, prin reciclare și să contribuie la economia circulară, punând protejarea mediului înconjurător și bunăstarea angajaților în centrul tuturor acțiunilor. Suntem un grup sustenabil prin natura domeniului de activitate, cât și prin modul în care înțelegem să respectăm principiile dezvoltării durabile în toate deciziile pe care le luăm. Iar această poziționare ne obligă să privim în cele mai mici detalii aspectele ce țin de eficientizarea resurselor materiale și modalitățile de a reduce amprenta de carbon a grupului”, a declarat Constantin Damov, Președinte GreenGroup.

„Schimbarea biroului din București se aliniază cu viziunea GreenGroup de a fi cel mai sustenabil grup de reciclare și de a contribui în mod semnificativ la implementarea economiei circulare în regiune. Am ales clădirea One Tower pe baza multiplelor acreditări de sustenabilitate, atât în ceea ce privește performanțele de mediu, cât și din perspectiva măsurilor de siguranță pentru cei care își desfășoară activitatea în clădire”, a declarat Șerban Stoica, Group Strategy & Transformation Director.

„Ca dezvoltator, preocuparea noastră este să oferim spații de lucru performante, să prioritizăm eficiența energetică și criteriile sanitare, iar certificările LEED Platinum v4 și WELL Health-Safety confirmă acest fapt. Clădirea de birouri One Tower răspunde cu succes cerințelor de sustenabilitate pe care o companie precum Green Group le are în ADN-ul său. Ne bucurăm că echipa Green Group se va alătura acestei comunități moderne și vibrante”, adaugă Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

„Ne bucurăm că am putut asista Green Group în demersul său de relocare a biroului din București și că am găsit în One United Properties un partener care ne împărtășește angajamentul față de sustenabilitate și dezvoltarea durabilă. Suntem foarte încântați că am reușit să identificăm cea mai bună soluție pentru Green Group, o proprietate care să răspundă nevoilor lor specifice și complexe și care să se potrivească strategiei lor de dezvoltare axată pe reducerea amprentei de carbon și a impactului negativ asupra mediului”, a declarat Marius Șcuta, Head of Office Department & Tenant Representation JLL România.

Clădirea One Tower este prima clădire de birouri din România care obține certificarea LEED v4 Platinum Building Design and Construction, nivelul superior prevăzut de această certificare. Aceasta este completată de certificarea WELL Health-Safety, prin care se confirmă sănătatea și siguranța chiriașilor la locul de muncă. Prin poziția sa excelentă în cartierul Floreasca, One Tower oferă acces rapid la parcul Floreasca și la magazinele și restaurantele din zonă.