Cemacon a vândut companiei Dedeman două terenuri în Zalău, unul de 22.211 de metri pătrați și altul de 3.104 de metri pătrați, ambele amplasate pe Strada Fabricii. Valoarea tranzacției este de 1,58 milioane euro fără TVA, adică 1,89 milioane euro cu tot cu TVA, la un preț de vânzare de 62,5 euro/mp fără TVA, scrie News.ro.

Producătorul de cărămizi a mai anunțat că a semnat cu CEC Bank contractele de refinanțare a creditelor, obținând atât condiții de creditare mai avantajoase pentru companie, cât și o linie de capital de lucru pentru a derula proiectele de dezvoltare aflate în lucru.

„Am reușit să îndeplinim cu succes două dintre cele mai importante obiective ale acestui sfârșit de an, onorând obligațiile asumate față de bancă și acționari. Pe de-o parte, (...) cu refinanțarea, am reușit să încheiem un parteneriat cu o bancă ce își propune să ne susțină în planurile noastre de dezvoltare(...), iar, pe de altă parte, prin vânzarea activelor de la Zalău se reduce considerabil îndatorarea la nivel de grup, îmbunătățindu-se perspectivele viitoare ale Cemacon”, a declarat directorul general și președintele consiliului de administrație al Cemacon, Liviu Stoleru.

Cemacon operează două facilități de producție în județul Sălaj, ambele funcționând la capacitate de 100%.

Pentru acest an, Cemacon estimează o creștere a cifrei de afaceri cu cel puțin 13%.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 68 de milioane de lei (15,1 milioane de euro) și un profit de peste 9 milioane de lei (2 milioane de euro).

Producătorul de cărămizi Cemacon a realizat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri în creștere cu 29%, până la 72,2 milioane lei, în timp ce profitul net a scăzut cu 18% față de perioada similară a anului trecut, la 6,7 milioane lei, arată datele trimestriale publicate de companie.

Cemacon este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o valoare de piață de 38,1 milioane lei (8,5 milioane euro), la ultimul preț de închidere, de 0,3340 lei/acțiune. Compania este detinută în principal de acționari instituționali, fonduri de investiții românești și străine. (sursa: profit.ro)