Suedezii au cumpărat în 2010 pentru circa 35 de milioane de euro lotul de 5,3 hectare al fostei fabrici de la Timpuri Noi, dar abia la finalul anului trecut au desemnat constructorul israelian Danya Cebus să ridice primele două clădiri din acest proiect, care vor avea 10 etaje fiecare şi o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, potrivit celor mai recente informaţii.

 

Primele două clădiri vor fi livrate la sfârşitul anului 2016 şi vor avea şi spaţii comerciale de aproape 3.000 de metri pătraţi. Pe terenul de la Timpuri Noi este prevăzută şi construirea unei a treia clădiri de birouri, precum şi a unor blocuri cu o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi (echivalentul a 700 de apartamente cu o suprafaţă medie de 70 de metri pătraţi).

 

Investiţia pentru prima etapă de dezvoltare a proiectului de la Timpuri Noi, adică primele două clădiri de birouri, se ridică  la aproximativ 50 mil. euro, incluzând costurile cu terenul, potrivit estimărilor ZF. (sursa: zf.ro)