Secretarul de stat în ministerul de Finanţe Dan Manolescu a propus, la dezbaterile din comisie asupra cererii de reexaminare a Codului fiscal, reintroducerea prevederii privind acordarea posibilităţii consiliilor locale de a majora impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilan cu până la 500 la sută, precizând că este o solicitare a autorităţilor.

 

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a propus ca această prevedere să se aplice de la 1 ianuarie 2016, iar preşedintele comisiei, Viorel Ştefan (PSD), a precizat că aceasta este o decizie a liderilor partidelor.

 

Mai mulţi deputaţi au atras atenţia că trebuie specificat ce înseamnă clădiri şi terenuri neîngrijite şi că primarii ar putea să aplice discriminatoriu această prevedere.

 

În final, deputaţii din comisie au fost de acord cu amendamentul privind acordarea posibilităţii consiliilor locale de a majora impozitul pe clădiri şi pe teren cu până la 500 la sută pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilan.

 

Criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite, precum şi procedura de aplicare se adoptă prin hotărârea consiliului local. Clădirile şi terenurile încadrate la această categorie se stabilesc conform nomencalturii stradale. (sursa: zf.ro)