Spațiul închiriat de ACI Worldwide este destinat extinderii Centrului Est-European de Dezvoltare din Timișoara și va fi inaugurat în primăvara lui 2017.

 

ACI Worldwide își desfășoară activitatea în Timișoara de zece ani. Compania și-a sporit considerabil prezența regională ajungând, în prezent, la peste 200 de specialiști, care lucrează în R&D (cercetare și dezvoltare) sau pentru managementul de proiecte. La nivel global, compania asigură servicii de plăți electronice pentru peste 5.100 de organizații din întreaga lume.

 

UBC 2 este primul din cele șapte imobile office ale ansamblului Openville, dezvoltat în proximitatea Iulius Mall Timișoara. Clădirea va avea 11 etaje și o suprafață închiriabilă de 18.000 metri pătrați. Printre chiriașii imobilului, care va fi funcțional în această toamnă, se mai numără Ness Software Engineering Services, Autoliv și policlinica Regina Maria.

 

Datorită localizării în ansamblul multifuncțional, persoanele care vor lucra în spațiile office vor avea acces la o gamă extinsă de servicii: de la restaurante, cafenele și magazine, până la locuri de parcare, săli de conferință și parc.

 

Openville reprezintă o investiție în valoare de peste 220 milioane de euro, fiind al doilea ansamblu de tip mixed-use din portofoliul grupului Iulius, după Palas Iași.

 

Ansamblul va avea o suprafață total construită de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timișoara va fi parte integrată. Cea mai mare pondere o va avea componenta office, cu o suprafață totală de peste 131.000 mp închiriabili.

 

Iulius Group, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, deține o rețea de retail care cuprinde patru shopping mall-uri (Iulius Mall Iași, Iulius Mall Timișoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava) și ansamblul urbanistic multifuncțional Palas Iași. Pe segmentul office, compania deține la nivel național peste 55.000 metri pătrați de birouri clasa A în operare, la Iași și Cluj-Napoca. (sursa: profit.ro)