Companii de profil emblematice, precum Globalworth, Nusco Imobiliara, AFI Europe Romania, Vastint, North Bucharest Investments, Ceresit, Carbon Tool by Build Green, WIREN, Energy Pal, Avitech, Alumil sau Alukonigstahl se vor alătura anul acesta cu spații dedicate de prezentare la expoziția CEDER care va avea loc pe 27 mai la Nord Events Center din București.

“Suntem încântați să găzduim și să prezentăm branduri de top din industria imobiliară românească în cadrul expoziției și conferinței noastre anuale, unde ne remarcăm întotdeauna prin conținutul excelent și informațiile valoroase împărtășite de speakeri și pe care le promovăm în cadrul platformelor noastre din întreaga Europă și SUA. În plus, anul acesta în cadrul finalei CIJ HOF Awards găzduim câștigătorii premiilor CIJ din țările în care activăm, iar acesta este un vis devenit realitate și la care lucrăm de câțiva ani,” a declarat Robert Fletcher, CEO și redactor-șef al CIJ EUROPE.

Cea de-a 17-a ediție a conferinței și expoziției CEDER din acest an va aborda noi subiecte, speakeri, participanți și o expoziție inedită de prezentare a produselor și serviciilor de pe piața românească de real estate.

“Piața imobiliară românească se dezvoltă anual foarte dinamic, iar acest lucru aduce  schimbări importante care ne provoacă să ne adaptăm la noi și noi nevoi. Astfel, anul trecut am integrat – pentru prima dată în cadrul conferinței noastre – expoziția de prezentare. Aceasta a fost atât de bine primită încât am decis să ne extindem într-un spațiu dedicat evenimentelor ample de business – Nord Events Center by Globalworth,” a declarat Monalisa Cărbunaru, Sales & Events Manager, CIJ România.

International HOF Awards – pentru prima dată în România
Conferința CEDER 2024 reunește un spațiu de networking cu cele mai importante voci din real estate, de la Globalworth, Hagag Development Europe, CPI Property Group, AFI Europe, CBRE, WIREN, BMF Grup, Lion’s Head, Paval Holding, IULIUS, Anchor Grup, Filip & Company, IO Partners, AVITECH, Nusco Imobiliara, RENOMIA Gallagher, NNDKP, REC immpuls/Hotspot, Genesis Property, North Bucharest Investments, Popovici, Nitu, Stoica & Asociații, Stratulat Albulescu Avocat, VASTINT, Carbon Tool, Alesonor, Ceresit, Speedwell, Redport Capital, PAB Group, Theta Furniture & More, Reynaers Aluminium, Optim Project Management, Brisk Group, EnergyPal, Alumil, Omifa, Parcul Industrial Câmpulung, Mindspace, Șerban & Musneci Associates, ALUKÖNIGSTAHL, Marazzi, Bog’Art, NHOOD, Biris Goran, Cordia România, WeMat Global, Fortim Trusted Advisors.

O altă noutate pe care o avem anul acesta la CEDER este cea de-a 9-a ediție anuală a Galei Premiilor HOF, Best of the Best Hall of Fame Awards.

“Acesta este punctul culminant al seriei Premiilor CIJ, punând proiectele și companiile câștigătoare din întreaga Europă Centrală și de Est în competiție pentru a determina liderii pe fiecare segment. Premiile HOF Awards vor avea loc în timpul Conferinței și Expoziției CEDER, în a doua parte a zilei. Evenimentul din acest an prezintă proiecte câștigătoare din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. În cadrul sistemului de vot inovator și transparent al evenimentului, un grup select de lideri imobiliari din regiune votează în calitate de juriu, împreună cu voturile cititorilor CIJ, selecționați din întreaga regiune,” a declarat Robert Fletcher, CEO și redactor-șef al CIJ EUROPE.